Vineri, 29 martie 2011  
Ss Marcu, ep, m, Ciril d, m si insotitorii lor (+ ...  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 PREDICI
Start :: Predici :: IPS Ploscaru

17 ianuarie 1993
Dragi credincioși,

În această duminică se citește evanghelia Vindecării celor zece leproși. Isus Cristos era în Galileia și au venit la El zece leproși. Lepra este o boală incurabilă. Cei cuprinși de această boală nu aveau voie să se apropie de cei sănătoși, așa că ei au strigat de departe către Isus: "Învățătorule, ai milă de noi!". Isus le-a spus: "Mergeți și vă arătați preoților!". Și mergând, s-au vindecat de lepră. Unul din cei zece leproși era samarinean. S-a întors la Isus și, căzând în genunchi, i-a mulțumit cu glas mare, preamărind pe Dumnezeu. Isus a zis: "Oare nu toți zece s-au curățit? Dar ceilalți nouă unde sunt? Nu s-a găsit să dea mulțumire lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?". Întorcându-se către samarinean, i-a zis: "Scoală-te și du-te, credința ta te-a mântuit!". Pornind de la această minune, vă voi vorbi astăzi despre recunoștință.

În vremea veche nu erau medici, erau mai mult vraci. Medicina adevărată începe cu descoperirea microbilor, abia la anul 1812. Pasteur, medic și cercetător francez, a constatat prin experiențe de laborator că există microbi de la care se îmbolnăvesc oamenii. Înainte de Pasteur, oamenii aveau teamă de boli, căci știau că se molipsesc unii de la alții. Așa era pe vremea lui Isus lepra, care nici astăzi nu este vindecabilă.

În Vechiul Testament se descrie cum se constata lepra. Se lua un fir de păr de pe corp, iar dacă se mișca din rădăcină era dovadă de lepră. Bolnavii își pierd simțul gustului, pielea se albește, bolnavului îi cad buzele, pleoapele, urechile, este un mort viu. Și astăzi bolnavii de lepră sunt izolați. În țara noastră există o leprozerie în Dobrogea, dar la noi sunt puțini față de țările din Orient, unde și pe vremea lui Isus și astăzi sunt foarte mulți bolnavi de lepră. În timpul lui Isus, leproșii erau scoși afară din orașe sau din sate și trebuiau să stea în pustiuri. Se îmbrăcau în haine de culoare țipătoare, roșie, având obligația ca, atunci când se apropia un om sănătos, să ridice mâinile și să strige: "Lepros, necurat, necurat!". Cel sănătos arunca cu pietre în bolnav, de aceea se zicea că leprosul trebuie să stea la distanță. Dacă o rudenie îi ducea mâncare, o așeza într-un loc, iar după ce persoana se îndepărta, leprosul se apropia pentru a-și lua mâncarea. Mulți mureau de foame, dar și de boală.

În evanghelia de astăzi vedem cum s-au vindecat cei zece leproși, dar numai unul s-a gândit să se întoarcă să mulțumească binefăcătorului său. Noi trebuie să luăm o mare învățătură din această întâmplare, anume să fim recunoscători celor ce ne fac bine. În primul rând trebuie să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile ce ni le-a dat: de a ne naște în credința cea adevărată, pentru a-l putea iubi și sluji, pentru sănătate și inteligență. Tot ce avem am primit gratuit și suntem datori să mulțumim neîncetat.

Poate mulți, când se așează la masă, nu-și fac nici măcar o cruce. Trebuie să învățăm pe copiii noștri să se roage înainte și după masă, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate. Să mulțumim după Împărtășanie lui Isus, care s-a coborât în sufletul nostru. Să stăm de vorbă cu Isus, căci aceste clipe sunt cele mai prețioase din timpul zilei: convorbirea cu Dumnezeu. Să fim conștienți că suntem purtători de Dumnezeu. Isus Cristos, care este Dumnezeu egal cu Tatăl, a mulțumit Părintelui Ceresc, pentru a ne da exemplu ca și noi să mulțumim. La învierea din morți a lui Lazăr, Isus a rostit la început aceste cuvinte: "Doamne, îți mulțumesc că m-ai ascultat. Știam că totdeauna mă asculți. Nu pentru Mine te rog, ci pentru aceștia, ca să creadă cu Tu M-ai trimis". Isus a mulțumit lui Dumnezeu Tatăl pentru minunea pe care urma să o facă, să învie un mort îngropat de patru zile.

Pentru ca cineva să fie recunoscător pentru darurile primite, trebuie să aibă umilință, să recunoască slăbiciunile și neputințele proprii. Omul orgolios nu recunoaște niciodată și nici nu mulțumește, ca și cum toate i s-ar cuveni. Până și animalele sunt recunoscătoare față de stăpânii lor.

Pliniu cel Tânăr, în scrierile sale, amintește de un sclav, Androcle, care a fugit de la stăpânul său pentru că-l persecuta. Sclavul a fugit în pustie. Aici a găsit un leu care avea un spin mare în picior și nu putea umbla. Androcle i-a scos spinul, iar leul s-a vindecat. După un timp, sclavul a fost prins și condamnat la moarte în arenele cu animale sălbatice. Trebuia să fie aruncat la lei. Când au dat drumul leului din cușcă, acesta s-a îndreptat spre Androcle, l-a recunoscut și s-a așezat ca un miel la picioarele lui. Toată lumea a aplaudat și condamnatul a fost eliberat.

O altă recunoștință importantă pentru sufletul nostru este recunoștința față de părinți. Să nu uităm grija pe care ne-au purtat-o în copilărie, cum ne-au crescut, cum ne-au ținut la școală. Chiar până la bătrânețe, părinții se gândesc cum să-i ajute pe copii. De aceea, copiii nu trebuie să uite că le datorează viața și educația. Să mulțumim neîncetat Părintelui Ceresc pentru toate darurile primite. Amin!




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact