1 ianuarie 1993
Dragi credincioşi,

Fiind astăzi ziua de 1 ianuarie, Anul Nou, vă doresc la toţi haruri de la Dumnezeu, sănătate şi bucurii, iar pentru anul ce vine realizări sufleteşti. La Anul Nou avem sărbătoarea punerii numelui lui Isus Cristos, aşa cum arhanghelul Gavril a binevestit Maicii Sfinte că va naşte un fiu şi-i va pune numele Isus, care înseamnă Mântuitor, pentru că Isus Cristos ne-a mântuit de păcate. Fiind începutul unui nou an, trebuie să ne facem un bilanţ, despre ce am făcut în anul care a trecut, dacă ne-am apropiat de Dumnezeu sau ne-am îndepărtat de El.

Noi toţi ştim că scopul sau menirea pe care o are omul pe pământ nu este să mănânce, să bea, să se îmbrace frumos, să petreacă, ci Dumnezeu a dat omului un anumit timp în care el să-şi câştige fericirea eternă. Dacă el va lucra pentru aceasta, atunci va fi bine, dacă nu, pentru el va fi foarte rău. Scopul, am putea spune, este de două feluri:

- Scopul lucrului. O bancă pentru ce s-a făcut? Ca să şezi pe ea; acesta este scopul lucrului.

- Dar cine a făcut banca aceasta, cu ce gând a făcut-o? A făcut-o ca să câştige bani; deci, scopul lui era altul.

Scopul nostru pe pământ este să-l cunoaştem pe Dumnezeu, să-l iubim, să-l slăvim şi prin aceasta să ajungem la fericirea eternă. Dacă cineva nu face lucrul acesta, se îndepărtează de scopul pentru care a fost creat.

Se citeşte în istoria veche, că în Grecia era un filozof popular, Diogene. Acesta locuia într-un butoi şi deasupra butoiului scria: "Aici se vinde înţelepciune". Cineva s-a dus să cumpere înţelepciune şi i-a dat o sumă de bani. Filozoful a luat bucata de pergament şi a scris: "Tot ce faci să faci cu atenţie, gândindu-te: Unde mă duce lucrul acesta dacă-l fac?". La acest lucru suntem obligaţi să ne gândim şi noi, unde ne duce lucrul ce l-am făcut. Dacă eu mă duc la o petrecere, beau şi mă îmbăt, unde m-a dus acest lucru? Tot aşa trebuie să ne gândim la sfârşitul vieţii noastre. Dacă noi ne-am întreba: "De ce are albina ace?", am putea răspunde: "Are ace pentru a se apăra". Dar cine a învăţat-o acest lucru ? Desigur, Dumnezeu. Dacă am întreba: "De ce au trandafirii spini?". Răspunsul ar fi: "Este acelaşi scop, pentru a se apăra". Vedem că este o raţiune, o minte care a pus scopul în fiecare lucru.

Noi trebuie să ne dăm silinţa, căci Isus ne spune: "Un singur lucru este necesar (...), iar Maria partea cea bună şi-a ales". Toate celelalte lucruri nu sunt necesare. Dacă mănânc mai bine sau mai rău, dacă mă îmbrac elegant sau modest, acestea nu sunt importante, pentru că noi avem aici un singur scop: am fost creaţi pentru a-L iubi şi a da mărire lui Dumnezeu. Toate celelalte n-au nici o valoare pentru eternitate.

Am întâlnit o doamnă îndoliată şi am întrebat-o cine i-a murit. Ea a răspuns întristată că i-a murit fiul într-un accident de maşină. Am întrebat-o dacă mergea la biserică. "Nu, a răspuns doamna, nu s-a dus niciodată la biserică, ci numai la discotecă". Vedem cum un tânăr în floarea vieţii moare în accident, fără să fi fost pregătit sufleteşte. Acesta este un lucru foarte grav.

Chiar şi la sfârşitul vieţii, la bătrâneţe, omul trebuie să fie împăcat cu Dumnezeu, pentru ca timpul pe care-l mai are de trăit să fie un timp de pregătire pentru cer. Să nu pierdem timpul cu distracţii şi plimbări inutile, căci va veni vremea când vom regreta timpul pierdut. Timpul trece foarte repede. Dar cât durează prezentul? Poate a mia parte dintr-o secundă, căci a trecut.

Se spune despre un bătrân care era pe moarte că striga mereu: "Să vină înapoi, să vină înapoi!". Fiica l-a întrebat: "Cine să vină înapoi?". El s-a ridicat într-un cot şi striga cu voce tot mai stinsă: "Să vină înapoi timpul pe care l-am pierdut!". Când vom ajunge în faţa lui Dumnezeu, de un singur lucru o să ne pară rău: că nu am folosit timpul aşa cum ar fi trebuit, pentru a câştiga fericirea eternă.

Sfântul Toma de Aquino, poate cel mai mare teolog al Bisericii, când era pe patul de moarte, un confrate din comunitate l-a întrebat: "Părinte Toma, dintre toate tainele credinţei noastre care crezi că este de neînţeles: Sfânta Treime, Răscumpărarea...?". Sfântul Toma a răspuns: "Pentru mine, cel mai inexplicabil lucru este cum poate cineva să se ducă la culcare cu păcat de moarte pe suflet". Adică, acesta este rupt de Dumnezeu, osândit la iad şi nu-şi bate capul de aceasta. În această viaţă, aşadar, primul lucru de care suntem datori să ţinem seama este a iubi pe Dumnezeu şi a-i împlini voinţa. În al doilea rând, să folosim bine timpul pe care îl avem, căci orice clipă care a trecut nu mai vine niciodată.

Fiind astăzi şi ziua Sfântului Vasile cel Mare, vă voi spune câteva cuvinte din biografia lui. Sfântul Vasile este cel care a compus liturghia pe care am celebrat-o astăzi, Liturghia Sfântul Vasile cel Mare. Tot el a scris şi regulile călugăreşti. Sfinţii nu sunt mari datorită minunilor pe care le-au făcut, căci minunile sunt date de Dumnezeu, ci este sfânt dacă a practicat o virtute eroică, a fost gata să-şi dea viaţa, din iubire faţă Dumnezeu, pentru credinţă sau pentru o virtute. Sfântul Vasile s-a născut în Capadochia, Asia Mică, centrul Turciei de astăzi. A fost episcop în Cezareea Capadochiei. În această calitate a început lupta împotriva arianismului.

Ajuns arhiereu, Sfântul Vasile armonizează perfect în viaţa sa ştiinţa virtuţii cu virtutea ştiinţei, rugăciunea cu activitatea de păstor de suflete şi organizator. Deşi lumea, stăpânită de cel rău, îi va face mereu opoziţie, credinţa lui era că nu trebuie să iasă din ea lăsând-o pradă celui rău, ci să lupte din răsputeri ca s-o schimbe, s-o re-creeze după planurile lui Dumnezeu, fiind necesar ca virtutea să strălucească mai întâi în propria lui viaţă. Iată de ce, Sfântul se ocupă mai întâi de sine, sfinţindu-se printr-o viaţă de asceză aspră, de renunţare, de jertfire de sine, confirmându-şi cuvântul prin pilda propriei vieţi, convins că nu poate aprinde sufletele de iubirea lui Cristos fără ca aceasta să ardă mai întâi în el însuşi. El nu şi-a relativizat credinţa, nu şi-a modelat-o după vederi omeneşti, ci a divinizat omenescul din el, cu cea mai mare severitate, nefăcând concesii nici pornirilor pătimaşe din firea lor, nici momelilor lumii, precum nici ameninţărilor capetelor încoronate, deoarece el era convins că nu se poate "sluji la doi domni".

Iată dialogul dintre Sfântul Vasile, ca episcop al Cezareei, şi prefectul arian Modestus:

- "Dacă nu încetezi cu combaterea şi afurisenia arianismului, conform legilor vei fi despuiat de orice avere", îl ameninţă prefectul.

- "De la cine nu are nimic, nu i se poate lua nimic", îi răspunde Sfântul.

- "Atunci, vei pleca în exil".

- "Eu nu cunosc exil, fiindcă pe pământul lui Dumnezeu sunt pretutindeni la mine acasă".

Văzând neclintirea calmă şi senină a Sfântului, Modestus îşi pierde cumpătul şi ţipă:

- "Te voi chinui!"

- "Nu mă poţi chinui, fiindcă n-am nici trup."

Văzând că şi suprema intimidare rămâne fără rezultat, prefectul îşi schimbă tactica:

- "Încă până acum nici un episcop nu a vorbit cu mine cu atâta curaj."

- "Probabil nici nu ai vorbit vreodată cu un episcop", îi replică fostul elev al şcolii de retorică din Atena.

Un alt aspect din viaţa Sfântului Vasile cel Mare este lupta sa împotriva puterilor întunericului, a diavolului. Pentru îndepărtarea diavolului, Sfântul Vasile a compus rugăciuni, numite Molitvele Sfântului Vasile. Aceste rugăciuni se fac numai cu aprobarea episcopului şi după ce s-a stabilit clar că este vorba de prezenţa diavolului. Ca şi astăzi, şi atunci lumea era foarte superstiţioasă. Ce este superstiţia? Faptul că iese o pisică neagră în cale, sau a trecut prin faţa căruţei un iepure, ar fi... semn de nenorocire. Sunt apoi ghicitoarele, care ghicesc în palmă, în cafea, în cărţi, în stele. Acestea toate sunt superstiţii. Dar sunt şi vrăjitoare care lucrează cu diavolul. Un alt gen de superstiţie este spiritismul, se cheamă sufletele celor morţi pentru a le spune viitorul. Toate aceste practici sunt păcate, este o credinţă greşită, pentru că Dumnezeu nu a voit să ştim viitorul, altfel ni l-ar fi arătat El direct.

Împotriva acestor superstiţii, precum şi a prezenţei diavolului, Sfântul Vasile a făcut aceste rugăciuni, exorcisme. Se poate cunoaşte că cineva este posedat de diavol dacă refuză orice lucru sfânt. Haine binecuvântate de preot, medalii sau cruciuliţe, chiar ascunse în haine, le găseşte, pentru că nu vrea să îmbrace haina respectivă. Nu suportă nici să audă de biserică sau de preoţi. În aceste situaţii, după o bună constatare, se pot face aceste rugăciuni de exorcizare a diavolului.

Vă urez încă odată să aveţi un an plin de haruri şi pacea lui Dumnezeu să fie cu voi toţi. Cei care poartă numele de Vasile, să urmeze pe marele sfânt, printr-o viaţă trăită în virtute şi dragoste de Dumnezeu şi de aproapele. Amin!