29 septembrie 1991
Dragi credincioşi,

Duminica aceasta este numită duminica iertării duşmanilor. Mântuitorul a spus: "Aţi auzit ce s-a spus în legea veche, ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. Dacă-ţi scoate cineva un ochi şi tu să-i scoţi un ochi; dacă-ţi scoate cineva un dinte şi tu să-i scoţi un dinte. Însă, Eu vă spun: Iubiţi pe duşmanii voştri, faceţi bine celor ce vă fac rău şi vă rugaţi pentru duşmanii voştri. Dacă duşmanul tău îţi dă o palmă peste obrazul drept, întoarce-l şi pe celălalt; dacă vrea să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Dacă te sileşte să mergi cu el o poştă, mergi două; nu vă împotriviţi răului, faceţi bine celor ce vă fac vouă rău şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc pe voi".

Patriarhul Iacob a avut 12 fii. Cel mai iubit dintre ei era Iosif, pentru că semăna cu mama sa care murise. Îl îmbrăca în haine frumoase şi-l ţinea lângă el, pe când ceilalţi păşteau oile. Uneori îl trimitea la ei să vadă ce fac, dar ei, invidioşi, au hotărât să-l omoare. Însă unul dintre ei, Ruben, a zis să nu-l omoare, ci mai bine să-l pună într-o fântână goală, să-l acopere cu o piatră şi va muri acolo. S-a întâmplat că au trecut pe acolo nişte ismaeliţi, care l-au cumpărat cu 30 de arginţi. O prefigurare a vinderii Mântuitorul Isus Cristos. A fost legat de mâini şi tras după caravană, apoi dus şi vândut în târgul din Egipt. Aici a fost cumpărat de Putifar, o căpetenie de la curtea lui Faraon.

Faraon a avut un vis tulburător: se părea că au ieşit din Nil 7 vaci slabe şi 7 vaci grase, iar vacile cele slabe le-au înghiţit pe cele grase şi tot slabe au rămas; tot aşa, a visat că erau 7 spice pline care au ieşit din Nil şi 7 spice goale care aşteptau pe ţărmul Nilului, cele goale le-au înghiţit pe cele pline şi au rămas tot goale. Faraon nu a ştiut cum să explice acest vis şi a cerut să-i fie adus cineva care să-l tălmăcească.

Vrăjitorii Egiptului n-au ştiut, apoi a fost adus Iosif, care a spus regelui: "Cele 7 vaci grase şi cele 7 spice pline înseamnă 7 ani de bogăţie care vor veni peste Egipt, apoi vor urma 7 ani de secetă. Ceea ce eu te sfătuiesc, este să pui pe cineva să adune provizii în anii de bogăţie, pentru anii de secetă". Faraon l-a pus responsabil pe Iosif.

Fraţii care-l vânduseră în Egipt, au fost loviţi şi ei de secetă, şi tatăl lor, Iacov, i-a trimis în Egipt să cumpere mâncare. Când au coborât de pe cămile, foarte slăbiţi cum erau, Iosif imediat i-a recunoscut, dar ei nu l-au recunoscut pe Iosif pentru că era îmbrăcat în haine egiptene şi vorbea cu ei prin interpreţi, ca să nu-l cunoască. A venit în faţa lor şi le-a zis: "Voi sunteţi spioni. Aţi venit din Canaan în ţara noastră ca s-o cunoaşteţi, apoi s-o cuceriţi?". Ei s-au apărat, zicând: "Nu, noi suntem 12 fii, la un sărman părinte". "Cum 12? Chiar acum minţiţi. Nu sunteţi voi numai 10 în faţa mea?". Iar ei au răspuns: "Am fost 12, însă unul nu mai este că l-a mâncat o fiară, iar pe cel mic tata nu a voit să-l lase, ca să ţină locul celui care a murit. Îl avea drag pe Iosif pe care l-a mâncat fiara, îl îmbrăca în haine frumoase şi chiar Dumnezeu i-a descoperit ca va ajunge rege".

Auzind acestea, s-a dus în casă şi a plâns pe ascuns, apoi şi-a spălat ochii şi s-a dus iarăşi la ei. Voia să ştie cum a aflat tatăl că el a fost omorât de o fiară. Pentru aceasta i-a întrebat: "Cum a aflat tatăl de moartea fiului său?". "I-am dus noi veştmântul plin de sânge. Canaanul este în foamete, de trei ani nu a mai fost o picătură de apă, din codrii ies fiarele sălbatice pentru că numai cu sânge se adapă, apă nu mai este. Câteodată vin nori care, în loc să aducă ploaie, merg în sens invers, spre mare, nori slabi, roşii, care-i duce vântul. Vântul împrăştie nisipul peste ţară şi lăţeşte pustia. Au fost furturi mari, cum nu au mai fost niciodată peste ţara asta, hoţii pândesc uşile, poate mai este ceva ca să mănânce. Lupii vin în prag şi urlă, numai cu focul ne apărăm de ei. Din pustie, de departe, vântul aduce duhori de cadavre, de oameni morţi şi de vite. La noi se bat corbii şi şacalii pentru oasele oamenilor, nu mai sunt cimitire, cât vezi cu ochii sunt numai cadavre, schelete cu coastele-n sus. Când am venit, am văzut copiii de la sân cum sugeau de la mamele lor moarte. Şi noi suntem ca nişte stafii, parcă am ieşit din mormânt. Am venit să ne dai puţine bucate. Suntem mai mult cerşetori decât cumpărători. Noi n-am venit să facem spionaj, am venit să ducem mâncare copiilor noştri. Poate când ajungem noi în ţară, în loc să mai găsim casă, nu vom găsi decât stâlpii ieşiţi din pământ şi vulturi mâncând oasele". Iosif a intrat din nou în casă şi a plâns, apoi s-a întors la ei şi le-a zis: "Ca să vă cred, va rămâne aici unul dintre voi, Simion, până mergeţi să aduceţi şi pe celălalt frate, să văd că aţi vorbit cu dreptate". L-a luat pe Simion, le-a dat grâu, ulei şi banii fiecăruia i-a pus la gura sacului.

Bătrânul Iacob nu voia să lase pe fiul său Beniamin să plece, dar fiindcă Iuda şi-a luat angajamentul să-l readucă, i-a dat voie să plece. Acum, a doua oară când pleacă în Egipt, sunt foarte îngrijoraţi. Iosif îi primeşte şi vorbeşte din nou cu ei prin interpret. A întrebat de tatăl său, însă ochii îi erau pe Beniamin, fratele său bun, mai mic decât el. Le-a dat bucate şi i-a lăsat să plece. Nici n-au ieşit din Egipt şi, iată, un grup de călăreţi vin după ei şi-i opresc. Iosif poruncise sclavului său să pună în sacul lui Beniamin un pahar de aur. Cei care au fugit în urma lor le-au zis: "Voi sunteţi acei oameni săraci din Canaan care aţi venit după grâne?". "Da, chiar noi suntem". "Tot hoţi şi tâlhari sunteţi. V-a crezut stăpânul minciuna, pentru că el e bun la suflet, dar voi i-aţi furat paharul de aur bătut cu safire". Când au auzit ei lucrul aceasta, au zis: "Să rămânem toţi în Egipt ca sclavi, dacă am furat paharul". "Nu veţi rămâne toţi, dar cel care a furat paharul cu siguranţă va rămâne". Făcând o percheziţie, soldaţii au găsit paharul în sacul lui Beniamin. I-au legat pe toţi cu funii, apoi i-au dus la Iosif. Iosif avea o gardă de negrii etiopieni şi ei s-au înfricoşat. Erau legaţi la mâini şi la picioare, obosiţi de drumul pe care-l făcuseră şi aşteptau ca Iosif să se poarte dur cu ei. Dar Iosif s-a purtat foarte bine. I-a întrebat ce face bătrânul tată. Apoi el s-a descoperit: "Eu sunt Iosif pe care voi l-aţi vândut". Atunci au căzut cu faţa la pământ credeau că-i va omorî. Beniamin a sărit la gâtul lui Iosif, l-a îmbrăţişat şi a zis: "Ce bun e Dumnezeu cu mine că te-a făcut rege într-un pământ străin". Iosif le-a spus la ceilalţi: "V-aţi purtat rău cu mine, dar sculaţi-vă şi nu aveţi nici o grijă. V-am ales aici, în Egipt, un ţinut foarte bogat, acolo unde Nilul îl scaldă cu apele sale. Să-l aduceţi aici şi pe tatăl nostru". Şi l-au adus şi pe Iacob şi familiile lor.

După moartea tatălui, au venit toţi fraţii şi s-au plecat în faţa lui Iosif, zicând: "Până când tatăl nostru era viu, avea ca un cuţit în inimă, că tu te vei răzbuna împotriva noastră". Iosif le-a zis: "Sculaţi-vă şi nu vă fie frică de mine, Dumnezeu a întors slava şi pentru voi şi pentru mine, toate le-a întors spre bine". Aceasta este pilda vieţii lui Iosif.

Fiecare dintre noi are duşmanii lui, cum zice Isus: "Duşmanii omului sunt căsenii lui", adică cel mai mult rău făcut nu este de la străini, ci de la cei din casă. De exemplu, o femeie bătrână care are mai multe fete; una vine de departe şi bătrâna se plânge. Despre cine se plânge? De cea care este lângă ea, aceea care a îngrijit-o, aceea este cel dintâi şi cel mai mare duşman.

Noi trebuie să ne gândim bine la cuvintele lui Isus: "Iubiţi pe duşmanii voştri, faceţi bine celor ce vă fac vouă rău şi rugaţi-vă pentru cei care vă asupresc". Amin.