Dragi credincioşi,

Înainte de intrarea triumfală în Ierusalim, Duminica Floriilor, Mântuitorul ne dă pilda cu lucrătorii viei, care pentru mulţi credincioşi nu este clară. "Asemenea este Împărăţia Cerurilor, omului stăpân al casei care a ieşit de dimineaţă să tocmească muncitori la via sa. Tocmindu-se cu lucrătorii pentru un dinar pe zi, i-a trimis la vie. Stăpânul a ieşit mai târziu pe la ceasul al treilea şi a găsit pe alţii stând fără lucru, i-a trimis şi pe aceştia să lucreze în vie. Ieşind iarăşi la ceasul al şaselea şi al nouălea a făcut la fel. Ieşind la ceasul al unsprezecelea a mai găsit încă muncitori pe care nu i-a tocmit nimeni. Stăpânul le-a zis: "Duceţi-vă şi voi în vie şi ce va fi cu dreptate veţi lua.

Făcându-se seară, stăpânul viei a zis îngrijitorului său: Cheamă pe fiecare muncitor şi dă-le plata câte un dinar. Atunci muncitorii care au fost de dimineaţă au fost nemulţumiţi, ei credeau că vor primi mai mult decât cei din urmă şi cârteau împotriva stăpânului. Stăpânul le-a zis: Prietene nu-ţi fac nici o nedreptate; oare nu te-ai învoit pentru un dinar? Dacă vreau să dau şi celor din urmă aceeaşi plată, nu-mi este îngăduit să fac ce voiesc cu ale mele? Sau, ochiul tău este rău pentru că eu sunt bun? Isus încheie: Aşa vor fi cei de pe urmă întâi, şi cei dintâi la urmă, căci mulţi sunt chemaţi dar puţini aleşi" (Mt. 20, 1-16).

Pentru a ilustra această parabolă, vă dau câteva imagini. Parabola ne transpune într-o piaţă a unui sat oriental, unde se adună de dimineaţă muncitori pentru a fi angajaţi la lucru. Uneori au cu ei şi instrumentele necesare: sapă, lopată, seceră sau coasă. În Iudeea viţa de vie era foarte răspândită, căci strugurii şi vinul erau alimentele de bază în hrana poporului evreu. Despre vie se vorbeşte în Sfânta Scriptură de peste 100 de ori. Viţa de vie are nevoie de multă îngrijire: terenul trebuie să fie pregătit bine, viţele sădite, gunoite, legate de pari, îngrădite.

Un proprietar bogat, care în evanghelie se numeşte stăpân de casă, s-a dus de dimineaţă să angajeze muncitori pentru via sa. La evrei, ziua se împărţea în ore solare, în total 12. Raportul acestor ore este, cu aproximaţie, astfel: prima oră este 6 dimineaţa, ora a treia este ora 9, a şasea oră este ora 12, a noua oră este ora 3 după amiază, a unsprezecea oră înainte de asfinţitul soarelui. Plata unei zile de lucru era un dinar, sumă destul de mare; un soldat roman avea solda zilnică un dinar.

Stăpânul viei merge din când în când la piaţă să angajeze muncitori. Acesta este tabloul în care Isus aşează ultima pildă pe care o spuse în Pereia, dincolo de Iordan, înainte de Florii. Stăpânul viei reprezintă pe Tatăl Ceresc, care cheamă pe oameni în toate orele vieţii în via Sa, adică în Biserică. Aşa cum soarele dă neîncetat lumină peste întreg pământul, tot aşa harul divin luminează neîncetat sufletele spre bine şi virtute. Oricât ar fi de rău un om, el are clipe când aude un îndemn spre bine, dar nu acceptă chemarea.

Din parabolă constatăm bunătatea şi gratuitatea iubirii lui Dumnezeu faţă de om. Această iubire stârneşte răutate, uneori invidie, la care Stăpânul întreabă: "Oare este ochiul tău rău, pentru că eu sunt bun?". Dar, înţelepciunea şi iubirea eternă a lui Dumnezeu depăşesc orizontul strâmt al mentalităţii omului.

Fericit este omul care înţelege iubirea gratuită pe care Dumnezeu o dă, când vrea şi cui vrea. Fericit este cel ce se bucură că a fost chemat din zorii zilei să lucreze şi nu a aşteptat să fie chemat la apusul soarelui. Dar este fericit şi cel care a fost chemat la apusul soarelui fără să aibă vreun merit, ci din iubirea afectuoasă a Tatălui. Parabola arată gratuitatea şi îndurarea lui Dumnezeu. Unele persoane sunt chemate din copilărie şi vor începe viaţa sub privirea duioasă a Părintelui Ceresc chiar de la început. Alte persoane sunt chemate la vârsta tinereţii, alţii spre bătrâneţe. După o viaţă de plăceri şi lupte, când găsesc pe Dumnezeu ca pe unicul port de salvare, se bucură şi rostesc cu Sântul Augustin: "Doamne, de ce Te-am aflat aşa târziu?".

Parabola mai are o lecţie pentru evreii ce ascultau pe Isus în acele clipe. Cărturarii, fariseii, bogătaşii lumii, oare nu erau primii chemaţi să lucreze în via Domnului? Însă ei erau cuprinşi de bogăţiile acestei lumi, inima lor s-a învârtoşat şi, pentru aspiraţiile lor pământeşti, nu vor trece nici printre cei din urmă. Din contră, păgânii ajunşi târziu la cunoaşterea adevărului, intră şi câştigă întâietate în râvna pentru cucerirea cerurilor. Isus le zice fariseilor: "Se va lua de la voi împărăţia şi se va da neamului care face roade. Amin zic vouă, că vameşii şi desfrânatele vor merge înaintea voastră în împărăţia cerurilor".

Isus a nimicit prejudecăţile iudeilor, că ei vor fi cei aleşi, arătând că împărăţia lui Dumnezeu este universală. Toate naţiunile sunt chemate la câştigarea cerului şi a unei fericiri neapuse. Dar evreii nu au înţeles.

Din această pildă să învăţăm să nu fim invidioşi pe sufletele mai bune decât noi, să mulţumim lui Dumnezeu că ne-a chemat să lucrăm în Biserica Sa, ştiind că El ne iubeşte cu iubire veşnică. Amin!