Dragi credincioşi,

Duminica trecută v-am vorbit despre suferinţă. Vom continua cu acest subiect care este atât de important în viaţa omenirii. Să nu uităm niciodată că suferinţa este un semn al iubirii divine. Fiul risipitor, atâta vreme cât era bogat, nu căuta decât plăcerile, averile şi mărirea lumii, dar îndată ce a ajuns în sărăcie şi mizerie, sufletul lui s-a trezit la o altă realitate. I-a părut rău, şi-a adus aminte de tatăl său şi s-a întors acasă.

O doamnă s-a dus la un preot şi s-a plâns de multe necazuri. Preotul nu a zis nimic, ci a invitat-o să-l însoţească în spitalul alăturat. În unele saloane a văzut oameni operaţi, unii cu picioarele legate de greutăţi, unii care erau întorşi cu cearceaful, alţii urlând de durere; într-un pavilion erau 400 de copii demenţi. Doamna a fost adânc zguduită şi când s-a întors de la spital a zis: "Vă mulţumesc Părinte că mi-aţi arătat dureri atât de mari. Pe lângă acestea, ale mele sunt nimic. De acum voi suporta mai uşor necazurile şi suferinţele".

De multe ori, în cele mai mari palate se ascund şi mari necazuri. Într-un oraş au venit nişte oaspeţi în vizită la un mare bogătaş, care avea un palat renumit. Bucuros, stăpânul casei le-a arătat toate operele de artă: sculpturi vestite, porţelanuri de mare valoare, vase scumpe şi monede rare. Vizitatorii au rămas uluiţi de tot ce au văzut. Când să plece, stăpânul le-a zis: "Mai este în casa noastră ceva ce nu aţi văzut". I-a dus într-o cameră, a dat la o parte o perdea frumoasă şi a apărut patul unei bolnave. Era o tânără palidă, dar cu ochii plini de blândeţe şi mângâiere. Ea zăcea între perne albe, iar pe masă era o vază cu flori albe. Stăpânul palatului a zis: "Este fiica mea. De la 15 ani este paralizată, zace şi suferă pe acest pat. Dar ea este binecuvântarea noastră, mica noastră sfântă, tăcută şi iubită. De la ea învăţăm răbdarea, credinţa şi iubirea".

O tânără fată se pregătea să intre într-o mănăstire severă. A fost condusă de superioară prin toate încăperile mănăstirii. Peste tot a văzut celule sărace şi reci, o mică sală de mese, peste tot o viziune de austeritate. Superioara a întrebat-o: "Nu crezi că pentru tine ar fi prea grea o astfel de viaţă?". Tânăra a răspuns: "Maică, în fiecare celulă am văzut un crucifix; unde se află Isus Răstignit, găseşti şi puterea de a duce crucea alături de El".

De suferinţă nu poate scăpa nimeni. Ea face parte din viaţa omenirii, căci este consecinţa păcatului strămoşesc. Suferinţa ne face să înţelegem răutatea păcatului şi ne dispune la umilinţă. Întrebările care ni le punem şi misterul de care suntem învăluiţi în marile suferinţe şi dureri, nu le putem înţelege cu mintea noastră şi în clipele de faţă; numai în eternitate vom cunoaşte şi vom binecuvânta pe Dumnezeu pentru toate.

Dumnezeu, veşnicul Prezent, ne iubeşte cu o iubire eternă şi numai în perspectiva acestei eternităţi am putea dezlega misterul suferinţei. Un sălbatic din centrul Africii avea o cangrenă la mână, care putea să provoace o infecţie generală în organism. Medicul chemat a propus de urgenţă amputarea braţului. Dar cum vor înţelege aceşti băştinaşi pericolul infecţiei? Dimpotrivă, ei îl credeau pe medic un om rău la suflet şi-l respingeau. Aceeaşi lipsă de cunoaştere şi de înţelegere domină misterul suferinţei, dar să fim convinşi că orice operaţie propusă de Medicul Divin este spre folosul nostru sufletesc.

Să nu ne plângem de suferinţă, ci, privind spre Isus cel răstignit din dragoste pentru noi şi având ca exemplu vieţile sfinţilor, să acceptăm cu răbdare şi încredere tot ce ne trimite Dumnezeu, căci atunci când ne trimite crucea ne dă şi ajutorul necesar pentru a o putea duce. Acum, în Postul Mare, să medităm îndelung suferinţele pe care le-a purtat Isus pentru omenire.

Dacă Dumnezeu ar fi voit o altă reabilitare a urmărilor păcatului, desigur ar fi dat-o. Dacă aşa a hotărât din veşnicie, noi trebuie să acceptăm cu răbdare şi încredere, amintindu-ne cuvintele Apostolului Pavel: "Nu sunt vrednice suferinţele vieţii prezente, de fericirea ce ne aşteaptă dincolo". Amin!