Mar?i, 26 martie 2011  
Serbarea S Arh Gabriel  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 PREDICI
Start :: Predici :: IPS Ploscaru

Dragi credincioși,

În a doua duminică a Postului Mare, vreau să vă vorbesc despre rugăciune. Nu știu dacă în toată învățătura lui Isus a existat un îndemn, un sfat, ori o poruncă, asupra căreia să fi stăruit atât de mult ca asupra rugăciunii. Aproape pe fiecare pagină din Evanghelie aflăm un exemplu sau o chemare la rugăciune: "Cereți și vi se va da; Căutați și veți afla; Bateți și vi se va deschide" (Mt. 7, 7), sau "Privegheați și vă rugați ca să nu cădeți în ispită" (Mt. 26, 41), sau "Orice veți cere de la Tatăl în numele meu, veți primi" (Lc. 16, 23) și multe alte citate prin care vedem importanța pe care a arătat-o Isus rugăciunii.

Sfântul Ioan Damaschinul definește rugăciunea ca fiind înălțarea minții la Dumnezeu. Este cea mai scurtă și potrivită definiție a rugăciunii. Când avem un gând evlavios, o exclamare, o invocare de ajutor, înălțăm rugăciune la Dumnezeu. Sfântul Augustin spune: "O singură dată am fost spălați de Dumnezeu prin botez, dar prin rugăciune ne spălăm sufletul în fiecare zi". În alt loc zice că rugăciunea este o conversație cu Dumnezeu. Când citești în Biblie, îți vorbește Dumnezeu, iar când te rogi, îi vorbești tu lui Dumnezeu.

De obicei, omul cere de la Dumnezeu sănătate, succes în afaceri, câștig de bunuri pământești, cu un cuvânt cere avere, plăceri și ambiții. Dacă Dumnezeu i-ar împlini pe loc una din aceste cereri materiale, îndată ar dori altceva, fără să se mai gândească la scopul existenței sale pe pământ, fericirea eternă. Până când omul este bogat și fericit, nu se prea gândește la Dumnezeu, dar imediat ce vine suferința, când planurile pământești sunt spulberate, atunci începe să se gândească la Dumnezeu. Ca și individul, popoarele înfruntă și biruiesc cataclisme, molime și războaie, dar nu rezistă la bogăție și la lux, care le macină virtuțile și le distruge demnitatea.

Am citit undeva o inscripție veche, prin care se arată succesiunea logică a mersului istoriei în legătură cu virtuțile și viciile oamenilor. Inscripția era pe un cerc și scria așa: "Războiul aduce sărăcia, sărăcia aduce umilința, umilința aduce înțelegere, înțelegerea aduce pace, pacea aduce bogăție, bogăția aduce trufia, trufia aduce neînțelegerile, neînțelegerile aduc războiul". Astfel se învârte cercul vieții umane, în care, bineînțeles, un mare rol îl are diavolul cu provocările sale.

Cum ar putea Dumnezeu să-l ferească pe om de necazuri și de suferințe, când numai acestea îl fac să-și orienteze sufletul spre viața de veci? Mântuitorul ne spune: "Dacă un fiu cere de la tatăl său pâine, îi va da lui șarpe? Sau, dacă cere un ou, îi va da scorpie? Voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune fiilor voștri, cu atât mai mult Tatăl vostru cel din cer, va da viața veșnică celor ce o cer de la dânsul".

Pentru ca rugăciunea să fie ascultată de Dumnezeu, sunt necesare trei condiții:

- Omul să rupă cu păcatul. Sfântul Izidor ne învață că precum nici un medicament nu ajută când fierul este în rană, așa nici rugăciunea nu se împlinește până când nu este scos păcatul din suflet.

- Pentru ca rugăciunea să ne fie ascultată, să cerem în primul rând lucruri sufletești, iar cele trupești pe care le cerem să nu fie piedică la mântuire. Isus s-a rugat în grădina Ghetsimani: "Să treacă paharul de la Mine, dar nu voia mea, ci a ta". În rugăciunea "Tatăl nostru" sunt șapte cereri, din care numai una se referă la nevoile trupești: "Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi", celelalte privesc bunurile sufletești.

- A treia condiție este perseverența, să ne rugăm cu stăruință. Sufletul este opera vieții noastre: prin rugăciune se sfințește, se cizelează, devine mai sănătos și asemănător cu Isus Cristos. Mântuitorul ne dă exemplu de stăruință în rugăciune, prin parabola Judecătorului nedrept (Lc. 18, 5).

Ne aflăm în perioada Postului Mare, timp potrivit pentru a ne ruga, a stărui cu umilință și dragoste față de Isus, care se pregătește de patima și moartea Sa. Noi în biserică, în afară de Sfânta Liturghie și Rozar, în timpul Postului facem și devoțiunea Calea Crucii: miercuri, vineri și duminică. În această devoțiune care se practică în Biserica Catolică din sec. XVIII, inițiată de Sfântul Leonard de Port-Mauriciu, se meditează calea dureroasă făcută de Isus pe drumul Calvarului. Cât de plăcută trebuie să-I fie lui Isus această devoțiune care-L însoțește pe drumul de la pretoriu până pe dealul Golgotei!

Să încercăm în acest post să luăm parte la Calea Crucii, să medităm împreună cu Fecioara Maria, femeile evlavioase și cu Sfântul Ioan, fiecare stațiune, urmărind suferința lui Isus, fizică și sufletească: El, fiind Dumnezeu, vede într-un prezent veșnic. Pentru câte suflete a murit în zadar?

Practicând devoțiunea Calea Crucii, la care se adaugă postul și celelalte rugăciuni din această perioadă, vom trăi mai intens și cu mai multă evlavie sărbătoarea cea mare a Învierii Domnului. Amin!




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact