20 august 1990
Dragi credincioşi,

Astăzi vom vorbi despre sfinţi. Cine sunt sfinţii? Sfânt este un om care a practicat toată viaţa o virtute eroică. Isus spune: "Cel care-şi dă viaţa pentru Mine". Mai mult nu poate face nimeni, decât să-şi dea viaţa pentru cel pe care îl iubeşte.

Începând din sec. XIII, în Biserica Catolică s-a introdus canonizarea sfinţilor. Este o comisie care analizează virtuţile, viaţa, comportamentul şi minunile care eventual s-au făcut la cererea unei persoane, de către un sfânt. Analiza este foarte riguroasă, căci se află acolo şi un "avocat al diavolului", care caută tot felul de piedici sau contestaţii dacă i se pare că un eveniment nu este suficient de analizat. Deci, este un proces de beatificare, unde dovezile sunt temeinic analizate.

Un preot din Roma, cu viaţă sfântă, asista pe toţi condamnaţii la moarte şi a reuşit în multe cazuri să-i ajute pe cei condamnaţi, să se pocăiască pentru păcatele lor. Odată a ascultat un condamnat de care s-a ocupat în mod deosebit înainte de execuţie; în ziua execuţiei, preotul a venit din nou în faţa condamnatului, dar acesta l-a scuipat pe preot. Atunci, preotul s-a întors spre public şi a zis: "Aşa moare un osândit, s-a condamnat singur la osânda veşnică". Pentru faptul că a spus cu asprime cuvintele aşa moare un osândit, nu a fost acceptat să fie canonizat sfânt.

În sec. XIV a trăit Sfântul Ioan Nepomuk în Boemia. El a fost confesorul reginei Ioana. Regele Venceslaw era uşuratic şi dezordonat. Pentru a-şi micşora păcatele în faţa poporului, a voit s-o acuze pe soţia sa de înşelăciune şi a chemat pe pr. Nepomuk să-i divulge mărturisirile reginei; dar acesta a refuzat, zicând: "Nu este permis, nu pot face acest lucru". Regele recurse la ameninţări, dar preotul a rămas neclintit. Atunci regele a dat ordin să fie omorât şi aruncat în râul Moldava. Noaptea s-a văzut o luminiţă plutind pe apă. A doua zi, trupul martirului a fost pescuit şi înmormântat. Regele s-a căit şi s-a convertit. După mai bine de 300 de ani, corpul preotului a fost deshumat şi, spre uimirea tuturor, limba sa era neputrezită, fiindcă a ştiut să păstreze secretul spovedaniei. Astăzi, limba care a ştiut să tacă se poate vedea în catedrala din Praga. S-au produs multe minuni prin mijlocirea adresată acestui sfânt.

Aşa s-a întâmplat că o fetiţă din Praga. S-a jucat pe gheaţă în plină iarnă, gheaţa s-a rupt şi fetiţa a dispărut sub apă. Mama, disperată, s-a rugat lui Dumnezeu, prin mijlocirea Sfântului Ioan Nepomuk, pentru salvarea fetiţei. În josul râului era o moară care s-a oprit în mod inexplicabil. Aici a fost găsită fetiţa sănătoasă. Fetiţa a povestit că, în momentul în care a căzut în apă, a venit un preot care semăna cu statuia Sfântului Ioan Nepomuk de la capul podului, a ridicat-o pe umeri şi a dus-o până la moară.

Noi, niciodată nu putem spune sfinţilor: "Miluieşte-ne pe noi", ci spunem sfinţilor: "Rugaţi-vă pentru noi".

Sfântul Anton de Padova este un mare sfânt la care se adresează mulţi oameni. Este şi obiceiul de a da pâine săracilor. Am citit undeva despre o doamnă din Irlanda că pierduse un diamant foarte scump. Era necăjită că nu l-a găsit. O prietenă a sfătuit-o să se roage Sfântului Anton, să promită că dacă-l va găsi va da o sumă de bani săracilor. Păgubaşa zise: "Dar l-am pierdut de trei ani, cum să-l mai găsesc?" Totuşi, s-a adresat Sfântului Anton, promiţând o sumă de bani pentru săraci dacă va găsi piatra. Piatra preţioasă a fost găsită de o ţărancă ce s-a dus la un bijutier să-i facă un inel şi să-i pună piatra în inel. Bijutierul s-a mirat văzând piatra preţioasă şi a întrebat-o de unde o are. Ea a spus că a găsit-o. Bijutierul i-a oferit 25 de milioane pentru piatră. Ţăranca s-a dus la preot şi l-a întrebat ce să facă. Preotul a îndemnat-o să anunţe la ziar. De fapt, proprietara diamantului a citit anunţul şi s-a dus să ridice piatra, dându-i o mare sumă de bani ţărăncii, precum şi o altă parte săracilor, aşa cum a promis.

Într-o zi, o doamnă din Toulon, întorcându-se acasă, nu a putut deschide uşa. A chemat un specialist, dar nici acesta nu a reuşit şi a spus că merge acasă să aducă instrumente că uşa trebuie spartă. Între timp, doamna s-a rugat Sfântului Anton şi cu încredere a introdus cheia în broască. Spre marea ei bucurie, uşa s-a deschis. S-ar putea spune că a fost o întâmplare, dar eu vă spun că a fost un ajutor primit prin mijlocirea Sfântului Anton.

Pentru ca rugăciunea să fie ascultată, trebuie ca sufletul să fie în statul harului, să nu aibă păcate nespovedite. Atunci ne putem adresa sfinţilor, rugându-i să ne mijlocească de la Dumnezeu harurile de care avem nevoie. Amin!