7 august 1990
Dragi credincioşi,

Fiind mâine prima vinere din lună, vă voi spune ceva despre cultul Inimii lui Isus. S-a apropiat un om de Isus şi l-a întrebat: "Doamne, sunt mulţi cei care se mântuiesc?". Isus nu a zis nici că sunt mulţi, nici puţini, ci a zis: "Nevoiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă, căci este largă poarta şi lată calea ce duce la pieire, şi mulţi o apucă pe ea, şi strâmtă este poarta şi îngustă calea ce duce la mântuire şi puţini merg pe ea" (Mt. 7, 13).

În mai multe meditaţii v-am vorbit despre scopul omului. Noi suntem aici pe pământ ca să-l cunoaştem pe Dumnezeu, să-l slujim, să-l iubim şi, prin aceasta, să ajungem la fericirea eternă. Au fost foarte mulţi oameni care au căutat pe Dumnezeu, însă s-au dus până la un loc, apoi au părăsit calea. Isus Cristos, când vorbeşte despre mântuire, spune: "Asemenea este împărăţia cerurilor, omului care a semănat; o sămânţă a căzut pe cale, alta pe piatră, alta pe spini şi alta în pământ bun şi a dat rod de treizeci, de şaizeci şi de o sută".

Împăratul Solomon a fost plăcut lui Dumnezeu. Cum spune Scriptura, pe timpul regatului lui era pace în toată ţara, încât fiecare om stătea sub smochinul şi via sa, nu era război. Dumnezeu l-a întrebat pe Solomon: "Ce voieşti să-şi dau?". "Doamne, eu nu-ţi cer nici bogăţie, nici sănătate, nici zile multe, ci îţi cer înţelepciune, ca să pot duce poporul acesta pe căile Tale". Foarte mult i-a plăcut lui Dumnezeu această cerere a împăratului, încât a spus : "Pentru că nu mi-ai cerut nici avere, nici sănătate, nici zile multe, Eu îţi voi da înţelepciune să poţi duce poporul pe căile Mele, iar pe deasupra bogăţie, comori şi mărire, precum nu a avut şi nu va avea nici unul din regii dinaintea ta şi care vor veni după tine" (2 Cronici 1, 11). A fost plăcut Solomon în faţa lui Dumnezeu încât i-a dat totul, dar la sfârşit Solomon a murit închinându-se la idoli.

Vedeţi în ce împrejurări grele este pus sufletul nostru. Noi suntem aici pe pământ cu scopul să ajungem în cer. Dacă viaţa aceasta am ratat-o, atunci mai bine nu ne-am fi născut, aşa cum spune Isus despre Iuda: "Mai bine ar fi fost omului acesta de nu s-ar fi născut".

Isus s-a arătat Sfintei Margareta Maria Alacoque cu inima pe piept. Ştim că atunci când Isus a murit pe cruce, unul dintre soldaţi a străpuns coasta lui cu suliţa şi îndată a curs sânge şi apă. A străpuns coasta lui dreaptă, dar suliţa a intrat prin plămâni până la inimă. Aşa era dată lovitura încât, dacă Isus nu era mort, atunci din lovitura aceasta trebuia să moară. Sfânta Margareta Maria s-a născut în Franţa la 22 iulie 1647. A fost iubită de Isus, poate a fost predestinată să fie o victimă a iubirii Inimii lui Isus Cristos. Ea a dus o viaţă sfântă. La 4 ani a primit o boală de reumatism încât a rămas paralizată, nu mai putea umbla. Rugându-se lui Dumnezeu, a promis că dacă se va face bine se va dărui cu totul Lui.

Mai târziu, tatăl ei a murit şi mama a rămas văduvă. Ştiind că rudele tatălui aveau pretenţii asupra averii, mama ei era foarte necăjită şi ar fi vrut să scape de aceasta, de aceea i-a propus să se mărite. Ea spune că a fost prima dată când a căutat să placă puţin lumii. S-a aranjat să placă. Dar în curând şi-a zis: "Oare cine ar putea fi mai nobil, mai bogat, mai frumos decât însuşi Isus Cristos?". Fiindcă erau acolo călugăriţe, Fiicele Mariei, care mai târziu s-au numit Vizitandine, şi-a propus să intre în mănăstire. După ce a intrat în mănăstire, a observat că Isus îi cere anumite lucruri care nu erau conforme cu regula. Isus i-a cerut să facă o oră de adoraţie noaptea în capelă. Ea s-a dus, până ce superioara şi alte surori au văzut-o şi i-au zis: "Ce este aceasta? Dacă fiecare călugăriţă ar ieşi noaptea să meargă unde vrea, atunci nu ar mai fi mănăstire". I-au interzis acest lucru.

Era să fie dată afară şi s-a plâns Mântuitorului, zicând: "Doamne, dacă mă dau afară e numai din cauza Ta". Lui Cristos i-au plăcut cuvintele acestea şi a zis: "Tu vei fi victima iubirii inimii Mele, să vadă oamenii cât îi iubesc". Isus şi-a arătat inima încoronată cu spini, străpunsă de suliţă şi aprinsă de flăcări, ca o vâlvătaie mare de foc, iar ea a rămas înmărmurită. Isus îi spune: "Priveşte fiica mea, Eu stau aici pe altar, sub forma pâinii şi a vinului, şi aştept ca oamenii să vină să se închine; mă bucur foarte mult când cineva îşi aminteşte că Eu stau singur pe altar şi vine să se roage. Sunt unii care intră în biserică, dar se duc să sărute icoanele, puţini se gândesc că stau pe altar şi aştept. Eu, om adevărat şi Dumnezeu, promit mântuirea celor ce se vor cuminica în nouă prime vineri din lună".

Isus Cristos nu-şi calcă promisiunea că cei care se vor cumineca în nouă vineri prime din lună, consecutiv, se vor mântui. Atunci cuminecările erau rare, iar Isus dorea ca oamenii să se apropie de El, să-L iubească. A mai spus Sfânta Margareta că doreşte să se instituie o sărbătoare în cinstea Inimii Lui Preasfânte. În ritul latin există această sărbătoare. Mai cere să se facă Ora Sfântă, între 11-12 noaptea, joi spre prima vinere din lună, în cinstea patimilor şi morţii Lui.

A făcut şi alte promisiuni celor care se închină Preasfintei Sale Inimi, în total douăsprezece: "Voi da toate harurile necesare mântuirii, voi da şi menţine pacea în familii, îi voi mângâia în toate necazurile, scăpare sigură în viaţă şi mai ales în ceasul morţii, sufletele lâncede se vor aprinde de iubire, voi binecuvânta casele în care se află şi se cinsteşte icoana Inimii Mele, preoţilor le voi da harul să mişte şi inimile cele mai împietrite, numele acelora care vor învăţa şi pe alţii să se închine Inimii Mele le voi scrie în Inima Mea şi nu le voi şterge de acolo niciodată".

Mântuirea este grea, de aceea Sfântul Petru se întreabă: "De vreme ce abia se mântuieşte cel drept, ce va fi cu cel păcătos?". (1Pt. 4,18) Amin!