4 august 1990
Dragi ascultători,

Continuând meditaţiile despre iubire, astăzi vă voi vorbi despre iubirea aproapelui. Mântuitorul spune în Evanghelia după Matei, la cap. 25, cum va reveni la sfârşitul lumii să facă judecata din urmă: "Va veni Fiul Omului pe norii cerului, însoţit de îngeri; înaintea Lui se vor aduna toate neamurile pământului. Judecătorul îi va despărţi cum desparte păstorul oile de capre, la dreapta cei buni, iar la stânga cei răi. Apoi, va spune celor de la dreapta: "Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncare, Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat să beau, am fost străin şi M-aţi primit, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav şi aţi venit la Mine, în temniţă şi M-aţi cercetat". Biserica mai adaugă încă o faptă creştinească: a înmormânta pe cei morţi, luată din Cartea lui Tobit.

Atunci vor zice cei drepţi: "Doamne, când Te-am văzut flămând şi Ţi-am dat să mănânci, sau când Ţi-a fost sete şi Ţi-am dat de băut? Când Te-am văzut gol şi Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?". Drept răspuns, Împăratul le va zice: "Adevărat vă spun, ori de câte ori aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi mai mici, Mie mi-aţi făcut!"

Deci, există şapte fapte de milostenie trupească: a da de mâncare celor flămânzi; a da de băut celor însetaţi; a îmbrăca pe cei goi; a vizita pe cei bolnavi; a primi pe cei străini; a răscumpăra pe cei robiţi; a îngropa pe cei morţi.

Sunt şi şapte fapte de milostenie sufletească: a învăţa pe cei neştiutori; a sfătui pe cei îndoielnici; a mângâia pe cei întristaţi; a îndrepta pe cei păcătoşi; a ierta vătămările ce ni se aduc; a ierta defectele şi lipsurile altora; a ne ruga pentru cei vii şi pentru cei morţi

În copilărie am văzut la târguri femei care împărţeau apă cu cana celor însetaţi. Ele ziceau: "Să fie de paus", adică pentru cei răposaţi. Dacă practicăm faptele de milostenie trupească şi sufletească, înseamnă că suntem pe calea dorită de Mântuitorul, şi El ne va aştepta la judecata din urmă să ne aşeze între oile de-a dreapta Sa. Toate aceste fapte nu sunt totdeauna eroice, ci cu bunăvoinţă şi caritate le putem practica.

Damian de Vesteur a fost un călugăr care s-a dus în Insulele Hawai să îngrijească pe leproşi. Era o muncă foarte grea. El s-a identificat cu leproşii, ca să-i câştige şi să le vorbească despre iubirea lui Isus Cristos. A lucrat mult pentru îmbunătăţirea vieţii leproşilor, a trezit lumea întreagă pentru a vedea teroarea acestei boli şi mizeria în care trăiau bolnavii. Astfel, au început cercetări pentru tratarea bolii. Damian, după mai mulţi ani, a contactat şi el boala de lepră. Înainte de a muri, a fost vizitat de un scriitor englez, Clifford, care era anglican, dar admira pe acest călugăr care şi-a dat viaţa pentru sărmanii leproşi.

Scriitorul a stat pe insulă o săptămână, iar la plecare l-a rugat pe Damian să scrie măcar un cuvânt pe Biblia sa, pe care o purta totdeauna cu el. Damian, cu mâna tremurândă, a scris: "Am fost bolnav şi m-ai vizitat!".

Să ne amintim cât mai des de faptele de milostenie trupească şi sufletească. Acestea ne vor ajuta să practicăm iubirea de aproapele, care ne asigură fericirea veşnică. Amin!