3 august 1990
Dragi credincioşi,

Vorbind despre iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, v-am amintit ieri un citat pe care Dumnezeu l-a spus profetului Ieremia: "Cu iubire veşnică te-am iubit". Poate e cel mai mare cuvânt de iubire spus pentru oameni. Când Dumnezeu îl trimite pe Fiul Său în lume, spune: "Tu eşti Fiul Meu, Eu astăzi te-am născut. Eu te-am născut pe Tine mai înainte de Luceafăr, înainte de a exista lumea: Tu eşti Fiul Meu Cel iubit, cere-mi şi-ţi voi da neamurile în stăpânire şi marginile lumii în domnie".

Vedem cât de mult îl iubeşte Dumnezeu pe om, chiar dacă lumea părăseşte pe Dumnezeu, cum dumneavoastră vedeţi. Uneori, dacă întrebăm pe cineva dacă copiii îi merg la biserică, se roagă, ei răspund: "Părinte, apoi ştiţi cum e lumea de astăzi...". Nu, înaintea lui Dumnezeu nu e lumea altfel de cum a fost, de cum doreşte El. Dacă pe timpul profetului Ilie, când oamenii se închinau lui Baal, îşi aruncau copiii în statuia aceasta înroşită în foc, Dumnezeu protestează şi profetul îşi dă viaţa pentru aceasta, ar fi putut cineva să spună atunci: "Vedeţi cum e astăzi...?".

Vă voi aminti două întâmplări din Evanghelie despre iubirea lui Dumnezeu faţă de om. Citim, în cap. 7 al Evangheliei de la Luca, despre Maria Magdalena, sora Martei şi a lui Lazăr pe care Cristos l-a înviat din morţi. Era dintr-o familie bogată. A moştenit sau şi-a cumpărat o vilă frumoasă la Magdala, în nord, lângă lacul Ghenizaret. Dar n-a fost mulţumită să locuiască acolo, pentru că era într-un mediu restrâns evreiesc. Ea a preferat capitala ţării, care atunci era Cezareea, lângă mare. Şi-a cumpărat o vilă frumoasă, cu trepte la mal. Se ducea la toate manifestaţiile publice, în special la circuri şi la teatre. Se simţea foarte fericită când vedea că marii lumii şi proconsulii, cei bogaţi, se uită mai mult la ea decât se uitau la spectacol. Îşi împlinea toate poftele, toate dorinţele.

Odată, voind să se ducă acasă în Betania, de unde era, la 12 Km de Ierusalim, a văzut multă lume adunată. Mulţimea venea la cineva. Era Isus Cristos. Femeile îi puneau în braţe copiii, altele îi cereau doar să se atingă de hainele lui să se vindece. Toată lumea striga: "Isuse, Fiul lui David!, Isuse, Fiul lui David!". Ea nu ştia cine era acesta. "Poate e un profet sau preot, gândea ea, că lumea aleargă aşa". Ea se apropie, văzu că venea o mulţime trăgând o femeie de păr. Au ajuns în faţa lui Isus Cristos şi au zis: "Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă în adulter. După legea noastră trebuie să fie ucisă cu pietre. Tu ce zici?". Voiau să-l încerce pe Isus. "Dacă va zice s-o omoare, înseamnă că este crud, dacă va zice: lăsaţi-o, atunci se împotriveşte legii". Isus nu zicea nimic ci, cum şedea pe o piatră, a început să scrie cu mâna pe nisip. Ei au tăcut. Apoi Isus s-a ridicat şi le-a zis: "Cine nu are păcat dintre voi [nu a zis cine nu are păcatul acesta], să arunce prima piatră".

Ei au simţit că-i mustră conştiinţa, toţi aveau păcate. Începând de la cei mai bătrâni, au plecat unul după altul şi a rămas femeia singură. Isus, văzând că e singură, a întrebat-o: "Femeie, unde sunt pârâşii tăi, nimeni nu te-a osândit?". Ea, izbucnind în lacrimi, a zis: "Nimeni, Doamne". El a zis: "Nici Eu nu te osândesc, du-te, dar de acum să nu mai păcătuieşti".

Acest cuvânt l-a spus mai mult pentru o altă persoană care era de faţă şi asculta, Maria Magdalena. Ea era adusă pe umeri de sclavi, după moda romană, într-o lectică. Văzând lucrul acesta, a plecat, dar a rămas foarte emoţionată de tot ceea ce a văzut. În urechi îi suna permanent strigătul: "Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine". Vedea oamenii aceia orbi cu orbitele goale, şchiopii, leproşii care veneau la Isus şi-i vindeca. Aceasta nu a putut uita, iar mai târziu ea s-a convertit. Ea a părăsit viaţa de până atunci, s-a dus în pustie şi a stat pe marginea mării. După ce s-a rugat timp îndelungat, sub toate intemperiile de acolo, s-a întors şi s-a dus după Isus Cristos, de la distanţă sărutându-i urmele paşilor, îngrijind oamenii săraci şi bolnavi, hrănindu-i pe leproşi cu mâinile ei şi dându-le din averea ei.

Odată, Isus a fost invitat la masă la fariseul Simon Leprosul; nu era lepros, aşa-i era numele. Acesta l-a invitat pe Isus cu suspiciune, doar să vadă ce va zice profetul acesta. Isus s-a aşezat la masă, iar Maria Magdalena, fără să-şi ceară permisiune nici de la Isus, nici de la stăpânul casei, a intrat înăuntru. A adus un vas cu parfum de nard. A spart vasul cu parfumul de nard, un parfum foarte scump pe timpul acela, şi a vărsat parfumul pe capul Mântuitorului. Pe urmă a început să-i spele picioarele cu lacrimi şi să le şteargă cu părul capului ei.

Iar Simon gândea: "Dacă acesta ar fi profet, ar şti cine-i femeia aceasta care se atinge de el". Tot urmărindu-i gândurile, Isus îi zise lui Simon că vrea să-i spună ceva. "Era un om care avea doi datornici. Unul îi datora 500 de dinari, altul 50 de dinari, dar i-a iertat pe amândoi: Care dintre ei îl va iubi mai mult?". Simon a zis: "Eu cred că acela căruia i-a iertat mai mult". Isus i-a spus: "Bine ai zis. Iată, eu am venit în casa ta. Cu apă pe picioare nu Mi-ai dat, cu untdelemn capul meu nu l-ai uns; iar femeia aceasta, de cum am intrat, cu lacrimile ei mi-a spălat picioarele, le-a şters cu părul capului şi cu mir de nard mi-a uns capul. De aceea, iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, iubeşte puţin" (Lc. 7, 41-47). Amin!