Start :: Predici :: IPS Ploscaru
30 iulie 1990
Dragi credincioși,
Continuăm învățătura creștină despre virtutea iubirii. Se citește în viața Sfântului Anton de Padova că acesta, fiind încă în casa părintească, la cinci ani, a venit la el un copil pe care el nu-l cunoștea. L-a întrebat dacă vrea să-i dea inima lui. Fiindcă acel oaspete străin avea un coșuleț, Anton s-a uitat să vadă ce are în coșuleț. Era plini de inimi strălucitoare ca rubinele. A întrebat: "Cine ești?". "Eu sunt regele ceresc, caut inimile oamenilor. Vrei să-mi dai și inima ta?". Sfântul Anton, încă de atunci, de la vârsta de cinci ani, a spus: "Doamne, cu toată bucuria ți-o dau".
Sfântul Ioan Vianney (1786-1859) a trăit pe timpul revoluției franceze, iar apostolatul l-a desfășurat după revoluție. A fost un om simplu, fără multe cunoștințe; studiile teologice le-a făcut particular, pe lângă un preot. Înainte de a fi hirotonit preot, rectorul i-a prezentat pe toți candidații. Ajungând la Vianney, a zis: "Pe acesta n-aș putea să-l recomand pentru hirotonire". Episcopul s-a gândit puțin, apoi a întrebat: "Are dragoste față de Maica Sfântă?". "Ca nimeni altul", a răspuns rectorul. Atunci episcopul l-a hirotonit pentru că avea iubire față de Dumnezeu și Maica Sfântă. Acest preot, Ioan Vianney, stătea mult timp în rugăciune, ore întregi în fața Sfântului Sacrament în adorație. De multe ori dormea numai trei ore pe noapte, restul se ruga. Într-o meditație spune că bătrânul Simeon l-a așteptat pe Isus în templu și l-a luat din brațele Maicii Sfinte. El l-a rugat pe Dumnezeu din tinerețe să nu moară până nu va vedea pe Isus, iar atunci când l-a văzut, a exclamat cu bucurie: "Acum slobozește pe robul Tău Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, care ai gătit-o înaintea tuturor popoarelor. Lumină spre descoperirea neamurilor și mărirea poporului Tău Israel" (Lc. 2, 29-32).
Uitându-se la Maica Sfântă, a continuat: "Iar prin inima ta va trece sabie". Prin inima Maicii Sfinte va trece sabie, vor fi patimile lui Isus, iar ea știa lucrul acesta. Sfântul Vianney spune: "Mare lucru este că bătrânul Simeon l-a primit în brațe pe Isus Cristos, dar noi îl primim nu în brațe, ci în inima noastră, în sufletul nostru, de fiecare dată când ne cuminecăm". Dacă cineva se cuminecă de mai multe ori, este ca și cum în fața oamenilor cineva ar avea mai multe decorații, este semn că a făcut mai multe fapte de mântuire. Acest Sfânt Vianney spunea: "Eu am văzut mulți oameni care au regretat că n-au avut iubire față de Dumnezeu, dar nu am găsit nici unul care să spună că are părere de rău că l-a iubit pe Dumnezeu".
La un mormânt era o cruce pe care scria: "Repausatul a murit la 80 de ani după ce a trăit 5 ani". Deci, el numai aceia i-a socotit ani trăiți, care i-a petrecut în harul lui Dumnezeu, cu iubire față de El.
În vechime, cea mai mare valoare, cea mai mare perfecțiune era considerată vitejia. Popoarele barbare alegeau rege pe cel mai brav, mai viteaz. Grecii antici au pus perfecțiunea în înțelepciune: acela este mai valoros între oameni, care are mai multe cunoștințe.
În Vechiul Testament s-a pus accent pe faptele legii. Ce erau faptele legii? Dacă cineva ținea sâmbăta, dacă se tăia împrejur, dacă împlinea prescrierile etc., ei socoteau că este un om drept. Dacă gândul nu era la rugăciune, inima nu era la Dumnezeu, aceasta nu era important. Așa cum spune Isus despre evreii de pe timpul lui: "Poporul acesta Mă cinstește numai cu buzele, dar cu inima este departe de Mine".
Isus Cristos a pus valoarea omului în altceva. Nu a pus-o în vitejie, pentru că foarte puțini pot ajunge viteji, foarte puțini pot ajunge înțelepți, dar foarte mulți - toată lumea - poate iubi pe Dumnezeu. Chiar și acela care n-are un picior, n-are o mână, care-i paralizat, care-i în suferință pe pat, poate să-și dăruiască inima lui Dumnezeu și să-L iubească. De aceea, Isus Cristos pune perfecțiunea în iubirea de Dumnezeu.
Sfântul Apostol Pavel, care în tinerețe a persecutat pe creștini, el însuși chemat de Isus la apostolie, spune: "Oare cine mă va despărți de dragostea lui Cristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foamea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Pentru Tine suntem omorâți toată ziua, socotiți am fost ca niște oi duse la junghiere. Acolo unde nimeni n-a îndrăznit, acolo noi am îndrăznit. Acolo unde am fost omorâți, ne-am dus din nou, ne-am făcut priveliște, ne-am dat în spectacol și oamenilor și îngerilor, dar mi-e martor Dumnezeu că eu nu mă depărtez de dragostea lui Cristos".
Sfântul Ignațiu de Loyola spunea despre Sfântul Pavel că Imperiul Roman nu a avut atâtea lanțuri să-l lege încât el să nu dorească mai mult dragostea față de Isus Cristos. Însuși Sfântul Pavel spune: "Eu am fost de cinci ori bătut cu bâte, de cinci ori 40 fără una am luat, de trei ori am fost biciuit, o dată am fost bătut cu pietre, de trei ori s-a rupt corabia cu mine, o noapte și o zi asupra abisului mării am petrecut pe o epavă și așteptam să mor. Cine mă va despărți de dragostea lui Cristos?"
Aceasta o așteaptă Mântuitorul de la noi. El însuși spune: "Dacă cineva iubește pe tată, pe mamă, pe fii sau pe fiice, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine". Pentru a ne arăta iubirea, Dumnezeu a coborât pe pământ, s-a răstignit, s-a lăsat biciuit, încoronat cu spini, pălmuit, bătut cu piroane pe cruce. Noi ne-am obișnuit din copilărie să vedem crucea și știm că acesta este un chin oarecare, dar niciodată n-am văzut un om răstignit cum se zbate între cele patru cuie. Crucea nu era un chin de o oră, ci trei zile dura până murea un răstignit. Isus a murit după trei ore, pentru că înainte a pierdut foarte mult sânge și a fost foarte mult batjocorit. Toată noaptea călăii l-au chinuit, i-au pus coroana de spini și l-au bătut cu bice. Mântuitorul s-a dat pe sine pentru noi, ca să ne învețe să-L iubim.
Mergând spre casă, poate cineva vă va întreba: "De unde veniți?". - "De la biserică". - "Dar ce-ai auzit acolo?". Să spuneți: "Am auzit că Isus a spus că cea mai mare poruncă din lege este: «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți". Amin!
