Vineri, 29 martie 2011  
Ss Marcu, ep, m, Ciril d, m si insotitorii lor (+ ...  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 PREDICI
Start :: Predici :: IPS Ploscaru

27 iulie 1990
Dragi credincioși,

Astăzi vă voi vorbi despre conștiință. Conștiința este judecata ce ne-o facem noi despre moralitatea unui lucru. Cu alte cuvinte, este glasul lui Dumnezeu în sufletul nostru, care ne spune dacă am făcut bine sau dacă am făcut rău. Dacă am făcut bine, suntem bucuroși, liniștiți. Dacă am făcut rău, este ceva care parcă ne strânge inima, tot timpul ne mustră că nu am făcut bine. Aceasta este conștiința, glasul lui Dumnezeu în sufletul nostru.

Conștiința este de mai multe feluri:

- conștiința delicată. Dacă pui pe balanță un kg, arată un kg. Dacă pui zece grame, arată zece grame. Deci este exactă.

- conștiința scrupuloasă. Atunci când am pus pe balanță zece grame și balanța arată zece kg, înseamnă că balanța este stricată, nu este bună. Așa stă și conștiința noastră. Când noi vedem păcat în orice lucru, aceasta înseamnă că există o rană undeva în interiorul nostru, în psihicul nostru. Atunci când dai mâna cu cineva, dacă mâna este sănătoasă, el dă mâna și nu zice nimic, dar dacă are o rană sau are o fractură la mână, atunci îl doare când dă mâna cu cineva. Aceasta este o conștiință bolnavă, scrupuloasă.

- conștiința laxă. Când cineva are păcat și zice: "Aceasta e un fleac, o nimica, Dumnezeu mă iartă", nu are părere de rău. Aceasta este o greșeală în balanța sufletului, în conștiință. Deși glasul lui Dumnezeu vorbește, psihicul nostru este bolnav, noi nu mai vedem păcatul. Orice am face, nu mai este nimic rău.

Scriitorul Spirago dă un exemplu: un tânăr, ucenic de tâmplar, a auzit că în ruinele unui castel din apropiere se afla o comoară mare. Trebuia căutată și, cine o găsea, se va îmbogăți și va fi foarte fericit. El se ducea în fiecare zi acolo și săpa. Odată a găsit o hârtie pe care era scris: "Cea mai mare fericire o aduce omului o conștiință împăcată". El a luat hârtia și a spus: "Aceasta este cea mai mare comoară pe care am aflat-o".

Oamenii care nu au conștiința împăcată nu pot dormi, pentru că totdeauna răul făcut este în mintea lor, e glasul lui Dumnezeu care le spune: "N-ai făcut bine". Ce trebuie să facă? Pentru a-și liniști conștiința, trebuie să-și spovedească păcatul.

Am citit că împăratul perșilor avea o pernă cu 50 de talanți de aur (1 talant 52 kg), deci foarte mult aur. Dar nu era liniștit. Ura pe servitorul lui, nu mai avea încredere în garda lui, și-a pus o cușcă de lei la ușă ca să-l păzească, avea mai mare încredere în animale decât în oameni.

Tot așa a făcut împăratul roman Caligula. Punea animale să-l apere, pentru că nu avea încredere în soldați, nici în garda lui. Chiar în timpurile noastre, Indira Ghandi, președinta Indiei, a murit împușcată tocmai de soldații care o păzeau.

Am citit istorisirea poetului grec Ibicus despre cum s-a dus la jocurile istmice care se țineau la Corint. Acolo trebuia să recite poezii, iar cel care spunea poeziile cele mai frumoase era premiat. Doi tâlhari l-au urmărit, l-au prins și l-au omorât. El, fiind singur, a văzut trecând pe deasupra un cârd de cocori și a spus: "Eu mor singur, dar cocorii aceștia vor aduce fapta voastră la lumină". Cei doi s-au dus la jocurile istmice de la Corint. Ajunși acolo, au văzut iarăși un cârd de cocori. Unul a zis: "Acesta este cârdul de cocori ai lui Ibicus". Unul din mulțime a auzit numele acesta și a zis: "Unde-i Ibicus, că noi îl așteptăm și nu sosește?". Întrebându-i mai mult, au fost descoperiți că ei erau ucigașii.

Dumnezeu aduce prin lucrurile sale adevărul la iveală, așa ca uleiul care e pus în apă și amestecat, dar care atunci când este în repaus iese la suprafață. Tot așa, adevărul iese la suprafață.

Când eram copil, am învățat o poezie în germană care se numea: "Soarele o va aduce la iveală". Autorul istorisește în poezie despre un tânăr soldat care întâlnește un evreu, despre care credea că este bogat. A ridicat cuțitul și i-a cerut banii. Evreul a zis: "Nu-mi lua viața că numai opt bani sunt toată averea mea, nu te poți îmbogăți". El nu a crezut și l-a omorât. Când murea, evreul a zis: "Soarele va da fapta aceasta la iveală".

Tânărul s-a căsătorit, a devenit un meseriaș bun, dar totdeauna când răsărea soarele își aducea aminte lucrul acesta. Nu putea suporta soarele, stătea cu geamurile închise și cu perdelele trase, pentru ca soarele să nu aducă la iveală fapta pe care a făcut-o. Odată, când s-a băut cafeaua, soarele a bătut în ceașca de cafea și a făcut niște cercuri pe masă; el s-a speriat și a început să zică: "Nu, nu, soarele nu va aduce la iveală". Soția l-a întrebat: "Ce nu va aduce soarele la iveală?". "Nu pot să-ți spun". Ea a stăruit până ce el a spus întâmplarea cu evreul pe care l-a omorât. Ea, în secret, a spus altei prietene, aceea la alta, până s-a umplut satul. A fost descoperit și apoi dus la judecată. Ceea ce omul ascunde, Dumnezeu vorbește prin sufletul lui. Dacă nu acum, mai târziu o va aduce la iveală.

Îmi amintesc că eram mulți în închisoare și eram foarte liniștiți. Odată îmi spune un gardian: "Mă tot uit la voi cât sunteți de liniștiți. Eu cred că este mai rău de noi, care vă păzim, căci sunteți nevinovați".

Dumnezeu, așadar, ne vorbește prin conștiința noastră. Dacă noi vom asculta glasul lui Dumnezeu, atunci și El ne va asculta rugăciunile noastre. Amin!




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact