18 iulie 1990
Dragi credincioşi,

Am văzut până acum că toate cunoştinţele noastre despre Dumnezeu le aflăm din Sfânta Scriptură şi din Tradiţie. Dar, este necesar să citim, să studiem continuu viaţa Bisericii, a sfinţilor şi evenimentele care apar legate de viaţa supranaturală a omului. Dumnezeu a voit să ne dovedească existenţa Lui prin anumite fenomene care fac excepţie de la mersul normal al lucrurilor. De aceea, astăzi voi vorbi despre câteva minuni care sunt permanente şi de care oricine poate să se convingă. Mă refer la trupurile anumitor sfinţi, aleşi de Dumnezeu, păstraţi neputreziţi.

În vechime existau metode de îmbălsămare; în Egipt se îmbălsămau trupurile faraonilor. Întâi le înlăturau organele interioare, apoi le extrăgea prin nas creierul, le umplea golurile produse cu plante antiseptice şi frunze de tutun. Deşi tutunul a fost adus din America în Europa abia după anul 1500, la fel şi alte plante, ele se pot identifica în mormintele faraonilor.

Dar trupurile sfinţilor nu au fost îmbălsămate sau tratate cu substanţe, însă ele se păstrează intacte, cu flexibilitatea pielii sau a mâinilor. Să vedem câteva exemple:

Sfântul Francisc Xaveriu a murit pe o insulă în faţa Chinei pe care voia s-o viziteze, în 3 decembrie 1552, la vârsta de 46 de ani. Trupul său a fost stropit cu var nestins, pentru a se păstra de insecte şi căldură, fiind transportat la Goa. Când au ajuns aici şi au deschis lada, spre mirarea tuturor, trupul era intact, după două luni de călătorie prin căldură foarte mare. Trupul Sfântului Francisc se păstrează şi astăzi în bazilica din Goa, India.

Sfânta Rita de Cascia a fost o femeie căsătorită, soţul ei a murit într-un duel. Cei doi copii au voit să răzbune moartea tatălui, dar ea nu a fost de acord, s-a rugat lui Dumnezeu mai bine să moară decât să facă acest păcat, iar copiii au murit. Ea a voit să intre în mănăstire, dar pentru că a fost căsătorită nu au acceptat-o. Într-o noapte, a fost condusă de Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfântul Augustin la mănăstirea augustinienilor, care au lăsat-o în curtea mănăstirii. Considerând că a fost o minune, superioara a primit-o în mănăstire.

Rita era un suflet total dăruit lui Dumnezeu. Avea mare devoţiune faţă de Isus Cristos răstignit şi medita îndelung Patimile Domnului. Într-o zi, l-a rugat astfel pe cel Răstignit: "Doamne, dă-mi şi mie un spin din coroana Ta, ca să fiu alături de Tine în suferinţă". Printr-o lumină, un spin s-a îndreptat spre fruntea ei, i-a făcut o rană adâncă şi dureroasă pe care a avut-o toată viaţa. Rana a devenit urât mirositoare şi Rita a fost izolată. Odată, la cererea ei, un trandafir sălbatic a înflorit în plină iarnă şi toţi au putut mirosi parfumul acestui trandafir. Altă dată, din ascultare a plantat un vrej uscat de smochin, care s-a prins şi a dat roade tot în timpul iernii.

La Jubileul din anul 1430, Rita l-a rugat pe Isus să-i vindece rana de la frunte, ca să poată merge şi ea la Roma. Imediat rana de la frunte s-a vindecat, rămânând durerea, iar după ce s-au întors la mănăstire, rana s-a redeschis. Rita a trăit cu această rană până la 23 mai 1457, când s-a stins din viaţă, lăsând în celulă un parfum puternic. Rana de la frunte s-a transformat într-o diademă, reflectând raze luminoase.

O minune permanentă este trupul intact al acestei sfinte, păstrat până în zilele noastre. După atâţia ani, membrele îşi păstrează supleţea şi uneori se mişcă. În anul 1927, mâna stângă s-a ridicat de trei ori. Se spune că într-o noapte au intrat nişte hoţi în mănăstire, dar s-au speriat şi au fugit când au văzut că din raclă s-a mişcat corpul neînsufleţit al Ritei.

Sfânta Bernadeta Soubirou, căreia i s-a arătat Sfânta Fecioară Maria la Lourdes, în anul 1858, de 18 ori. La întrebarea Bernadetei: "Cine eşti, cum te cheamă?", Doamna frumoasă din apariţie a răspuns: "Eu sunt Neprihănita Zămislire". Înainte cu patru ani, în 1854, Biserica a declarat dogma Neprihănitei Zămisliri, adică Fecioara Maria s-a născut fără păcatul strămoşesc. Bernadeta nu a înţeles acest răspuns şi s-a dus la preot să-i comunice că nu este Fecioara Maria cum crezuse, ci este Neprihănita Zămislire. Preotul, care până atunci nu a crezut în arătările fetiţei, a devenit un mare apărător al Bernadetei.

Bernadeta a intrat în mănăstirea din Nevers; unde a murit în 1879, la vârsta de 35 de ani. Trupul Bernadetei se află intact, într-o raclă de cristal în capela mănăstirii din Nevers, pare că doarme. Dumnezeu vrea ca prin anumite persoane, pe care El le alege, să ne dea dovadă clară despre atotputernicia Sa. Să zicem şi noi cu Profetul David: "Mari sunt lucrurile Domnului şi toate potrivite voinţei Sale" (Ps. 110). Amin!