Duminică, 10 iulie 1995
Dragi credincioşi,

În această a treia duminică după Rusalii, Isus Cristos ne vorbeşte despre Providenţa Divină. Evanghelia de la Matei scrie: "Lumina trupului este ochiul. Dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Dacă ochiul tău este bolnav, atunci tot trupul tău va fi întunecat, eşti în întuneric. Dacă lumina din tine este întuneric, atunci întunericul cât va fi?". Mântuitorul spune: "Nu putem sluji la doi stăpâni: şi lui Dumnezeu şi lui mamona".

Poate pentru prima dată Isus, în cuprinsul cuvântărilor Sale, aduce un element nou; este aşa-zisa "Cuvântare de pe munte". Isus Cristos a adus un element nou deoarece până acum a vorbit despre adevăr şi despre bine; acestea sunt două facultăţi ale minţii omeneşti. Acum Isus numeşte încă una: frumosul. Binele, adevărul şi frumosul sunt trei noţiuni pe care numai raţiunea omenească, îngerească şi dumnezeiască le înţelege. Dacă unui animal îi arăţi cel mai frumos tablou din lume, nu are nici o importanţă. Animalul nu poate sesiza nici binele, nici adevărul, căci nu are raţiune.

Isus ne spune: "Nu vă îngrijoraţi pentru viaţa voastră, ce veţi mânca sau ce veţi bea, nici pentru trupul vostru, cu ce vă veţi îmbrăca, oare nu este sufletul mai mult decât trupul sau hrana voastră?". Omul, având raţiune, trebuie să se îngrijească de viitor, dar nu cu nelinişte, să nu fie îngrijorat. Aceasta o fac şi unele animale: aşa sunt albinele, care adună miere, sau furnicile, care adună hrană pentru iarnă, la fel veveriţele adună nuci şi alune în ascunzătorile lor pentru iarnă. Însă sunt şi animale care se satură o dată şi lasă restul mâncării şi pleacă, aşa sunt câinii sau pisicile. Dar, Isus ne spune că nu trebuie să fim îngrijoraţi, adică toată preocuparea să ne fie ce vom mânca sau ce vom bea, căci aceste preocupări sunt mentalităţi păgâne. Isus continuă: "Uitaţi-vă la păsările cerului, ele nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, ci Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi mai de preţ decât acestea?".

Dacă ne uităm la păsările cerului, ele au un penaj foarte frumos colorat; chiar şi şerpii au pe capul lor sau pe corp desene foarte frumoase. Dar, pentru cine sunt aceste modele? Nici pasărea, nici şarpele nu ştiu acest lucru, căci ele nu au noţiunea frumosului. Aceste desene sunt făcute pentru noi oamenii, să ne dăm seama că este Cineva care le-a făcut, să admirăm frumosul creat de Dumnezeu pentru noi.

Dacă vedem primăvara un fluture frumos colorat, să-l admirăm, căci este mintea atotputernică a lui Dumnezeu, care a pus aceste culori; fluturele nu-şi dă seama de frumos, dar noi oamenii, posedând calitatea de a percepe frumosul, să-l admirăm pe Creator. Dacă privim penele unui păun sau altă pasăre frumos colorată, ne întrebăm cum a putut să realizeze aceste culori, aceste frumuseţi. Mintea noastră să-şi dea seama că este Dumnezeu, aşa cum zice Psalmistul: "Mare este Dumnezeu în cer pe tron şi până-ntr-un fir de iarbă pe pământ", sau: "Toate aşteaptă de la Tine să le dai nutremânt". Un proverb străin spune: "Cu linii strâmbe, Dumnezeu ştie scrie drept".

Dumnezeu ştie crea frumosul, ca mintea noastră să-l poată constata. Isus face o asemănare despre îmbrăcăminte: "De ce vă îngrijoraţi, luaţi seama la crinii câmpului, nu se ostenesc, nu torc, şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din aceştia".

Împăratul Solomon era unul dintre cei mai bogaţi oameni din vremea lui. Se spune că pe timpul lui era mai mult aur în Ierusalim decât pietre, templul era poleit pe acoperiş numai cu aur. Şi totuşi, Isus spune că nici el nu a fost îmbrăcat atât de frumos ca şi crinii câmpului. Isus continuă: "Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând ce vom mânca sau cu ce ne vom îmbrăca, pentru că ştie Tatăl vostru cel ceresc că aveţi nevoie de acestea toate".

Desigur, trebuie să ne îngrijim de lucrurile materiale, dar să nu facem ca păgânii, care numai de avere se ocupă. Există oameni care se îmbogăţesc şi nu le mai trebuie Dumnezeu, doar când ajung la necaz şi suferinţă încep să caute ajutorul lui Dumnezeu. Noi trebuie să facem totul cu măsură şi să nu pierdem nici o clipă din vedere că, fără Dumnezeu, nu putem nimic.

Sfântul Ieronim a trăit pe la anul 400. S-a retras la Betleem, unde a tradus Biblia din limba ebraică în limba latină. Această traducere se numeşte Vulgata, fiind scrisă pentru popor. Sfântul Ieronim ne spune o întâmplare de la un pustnic ce trăia în Palestina. Acest pustnic, în tinereţe, voia să se ducă să-şi vadă părinţii şi s-a urcat pe o corabie. Corabia a fost jefuită de piraţi, iar tânărul a fost vândut ca sclav unui arab. Acesta îl punea la munci grele şi-l bătea mult. Dar, s-a întâlnit cu un alt sclav tânăr, creştin, şi au hotărât să fugă spre pustiu. Ei au fugit, dar în scurt timp stăpânul, cu un servitor, au plecat spre pustiu să-i caute. Tinerii au văzut în urma lor un nor de praf şi au intrat într-o grotă ce era înaintea lor, s-au ascuns aproape de ieşire. Stăpânul s-a apropiat de peşteră şi i-a spus servitorului să intre în peşteră să-i caute. Servitorul a intrat în peşteră, dar o leoaică ce avea acolo vizuina l-a omorât. Văzând stăpânul că servitorul nu mai iese, a intrat şi el în peşteră şi a început să-i strige. Leoaica l-a ucis şi pe acesta. Fiindcă a fost deranjată, leoaica şi-a luat puii şi a plecat să-şi caute altă vizuină. Cei doi fugari, care stăteau pitiţi între două pietre, au ieşit, şi, văzând cămila care-şi aştepta stăpânul, s-au urcat pe cămilă şi au plecat, mulţumind lui Dumnezeu pentru că i-a apărat.

La cei credincioşi, Dumnezeu le păzeşte viaţa în împrejurări greu de înţeles, căci dacă Providenţa Divină are grijă şi de un fir de iarbă, cu cât suntem noi mai de preţ?

Vă mai spun o întâmplare. Un tânăr se adăposti de ploaie sub un copac mare, dar vântul începu să bată şi-i smulse pălăria din cap. Tânărul fugi după pălărie, dar în clipa următoare văzu un fulger care se descărcă deasupra copacului care-l adăpostise cu două minute înainte. Copacul se carboniză. Dacă tânărul nu s-ar fi dus să recupereze pălăria, ar fi fost şi el mort. Vedem grija şi paza lui Dumnezeu pentru fiecare făptură a sa, pe care a creat-o din iubire. Această grijă se numeşte Providenţa Divină.

Sunt unii oameni care zic: "Dacă Dumnezeu are grijă de toate, de ce sunt atâtea suferinţe în lume şi atâtea necazuri?". Suferinţa vine în lume pentru că numai prin suferinţă se îndreaptă omul; dacă n-ar fi suferinţa, foarte mulţi şi-ar pierde sufletul, nu s-ar mai îngriji de nimic. Uneori suferinţa este şi pentru purificarea sufletului, ca să devină mai curat şi devotat lui Dumnezeu. Alţii zic: "Dar de ce sunt atâtea rele în lume, cutremure de pământ, inundaţii, epidemii şi altele?". Dumnezeu le dă toate pentru că locul nostru nu este aici pe pământ, să nu ne legăm de nici un lucru pământesc. "Căutaţi mai întâi împărăţia cerurilor şi dreptatea lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga vouă", aşa spune Mântuitorul.

Cu 700 de ani î. Cr. a început exilul babilonic. Evreii au fost duşi în robie, iar în locul lor au fost aduşi samarineni, cu care s-a populat Israelul. Ne punem întrebarea: "De ce au fost duşi evreii în robie?". Pentru că au făcut rele, s-au închinat la idoli, au omorât pe profeţi şi au neglijat adorarea singurului Dumnezeu, care i-a scos din robia Egiptului, le-a dat o ţară în care curge lapte şi miere. După 70 de ani de robie babiloniană, poporul evreu nu s-au mai închinat la idoli niciodată.

Dumnezeu ştie ce necazuri şi suferinţe sunt potrivite pentru sufletul nostru. El nu ni le dă din pedeapsă, ci din dragoste. Să fim încrezători în providenţa lui Dumnezeu, căci zice Isus: "Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijoraţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei". Amin!