Duminica Floriilor 1995
Dragi credincioşi,

În duminica dinaintea Patimilor sărbătorim Intrarea lui Isus în Ierusalim, Floriile, pentru că lumea l-a întâmpinat pe Isus cu ramuri verzi tăiate din copaci.

Sfântul Luca scrie: "În duminica înaintea patimilor, când Isus cu ucenicii se apropiau de Betfage şi de Betania spre Muntele Măslinilor, Isus a trimis pe doi dintre ucenici zicând: Mergeţi în satul care este înaintea voastră şi veţi găsi un măgăruş legat, pe care nimeni nu a şezut. Dezlegaţi-l, şi dacă vă va întreba cineva, să spuneţi: Domnului îi trebuieşte".

Sfântul Marcu continuă: "Ucenicii au dus asinul la Isus, şi-au pus hainele pe el, iar Isus a şezut pe asin. Mulţi îşi întindeau hainele pe cale, ca să treacă peste ele, alţii au tăiat verdeaţă de pe câmp şi ramuri de palmieri".

Sfântul Luca precizează: "Şi cum se apropiau de povârnişul Muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor cu bucurie au început a lăuda pe Dumnezeu zicând: Binecuvântat este împăratul cel ce vine în numele Domnului, pace în cer şi mărire întru cele de sus". Acum s-a împlinit profeţia lui Zaharia: "Spuneţi fiicei Sionului: Iată, împăratul tău vine la tine blând, călare pe mânzul asinei".

Câţiva farisei, care erau acolo, i-au zis lui Isus: "Ceartă-ţi ucenicii". Dar Isus le-a zis: "Vă spun adevărul, dacă aceştia vor tăcea, vor striga pietrele!". Când s-au apropiat de Ierusalim, văzând oraşul, Isus a plâns asupra lui, zicând: "O, de-ai fi cunoscut cele pentru pacea ta (...), dar vor veni zile când duşmanii te vor înconjura din toate părţile şi te vor face asemenea cu pământul şi nu vor lăsa din tine piatră pe piatră, pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale".

Evanghelistul Matei încheie: "Şi cum a intrat în Ierusalim, toată cetatea a fost în mişcare şi întrebau: Cine este acesta? Iar mulţimea răspundea: Este Isus, profetul din Nazaretul Galileii. Dar marii preoţi şi dascălii legii, văzând minunile ce le făcea şi pe copii strigând: Osana Fiul lui David, s-au mâniat şi au zis: Auzi ce spun aceştia? Iar Isus le-a zis: Oare n-aţi citit că din gura pruncilor şi a celor ce sug e făcut să iasă laudă?".

Din toate aceste evenimente de bucurie şi de laudă aduse lui Isus, constatăm blândeţea Mântuitorului; nici pentru farisei nu are cuvinte prea grele cu această ocazie. Intrarea lui Isus în Ierusalim nu este un marş cuceritor asupra capitalei, cum citim că a făcut Abesalom când a alungat pe tatăl său David.

Pilat era la Ierusalim, sosit de la Cezareea pentru a fi prezent în perioada de Paşti, spre a supraveghea să nu se facă vreo demonstraţie împotriva împăratului. El ar fi luat măsuri dacă i s-ar fi părut că Isus vine ca un cuceritor. Puiul de asină pe care şedea era animal de pace şi povară, nu de război; la război se foloseau cai. Nimeni nu purta arme. Intrarea lui Isus în Ierusalim a fost o procesiune, nu un marş.

Sfântul Ambrozie zice: "Împărăţia lui Dumnezeu se cucereşte cu blândeţe, nu cu sabia". Profetul Isaia, cu 700 de ani înainte, văzându-l pe Isus, exclamă: "Ca un miel la junghiere s-a dus şi ca o oaie în faţa celor ce o tund, aşa nu şi-a deschis gura Sa". Toată cartea Apocalipsei îl numeşte pe Isus "Mielul", adică cel care are blândeţea. "Şi-au spălat şi albit hainele în sângele mielului", se spune în mod figurat de cei convertiţi. Isus numeşte "fericiţi" pe cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Este singura fericire care are o promisiune pământească. Nu cei viteji, cei violenţi vor moşteni pământul, ci cei blânzi.

Sfântul Augustin spune: "Isus nu zice: «Învăţaţi de la Mine să înviaţi morţi, să umblaţi pe valuri, să vindecaţi orbi», ci zice: «Învăţaţi de la Mine căci sunt blând şi smerit cu inima!»". Văzându-L pe Isus cum a murit, iertându-i pe cei care-l chinuiau: "Doamne, iartă-le lor că nu ştiu ce fac", centurionul roman, care nu era la prima execuţie, a strigat: "Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta!", iar tâlharul din dreapta, care a jefuit şi a răpus vieţi nevinovate, a fost mişcat şi, părându-i rău, a zis: "Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta!". Mulţimea, după ce a văzut întunericul şi cutremurul, s-a căit, bătându-şi pieptul.

În rugăciunea "Tatăl nostru" ne rugăm: "Şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri". Toţi oamenii împreună, persecutori şi persecutaţi, vom face un lot de judecată înaintea tribunalului lui Dumnezeu şi nu ştim care vom ieşi mai bine. Hermas, în cartea sa, "Păstorul", scrie: "Până când oamenii sunt în viaţă, sunt ca lemnele în pădure iarna, nu ştii care-i uscat şi care-i verde. Când vine primăvara (judecata), cel sănătos şi viu înfloreşte, iar cel uscat rămâne desfrunzit".

În Vechiul Testament, Iosif a dat o mare pildă de blândeţe faţă de fraţii săi care l-au vândut din invidie: îi primeşte în Egipt, le dă pământul cel mai bun, fără să le reproşeze nimic.

În viaţa Sfântului Francisc de Sales se istoriseşte cum un nobil din Genova a venit la el să-i ceară un post pentru un preot, o rudenie. Episcopul a spus că trebuie să aducă acest caz la cunoştinţa consiliului consistorial, ca nu cumva altul să fie neîndreptăţit. La acest răspuns, petiţionarul a aruncat episcopului învinuiri şi insulte. Sfântul Francisc le-a ascultat cu linişte. Un prieten l-a întrebat de ce nu i-a răspuns, iar el a declarat: "Nu nobilul vorbea, ci mânia şi patima din el. Va veni înapoi şi vom fi cei mai buni prieteni, căci în timp ce mă insulta, mă gândeam la calităţile lui ". De fapt, nobilul a revenit, blândeţea a învins.

Blândeţea este o virtute a celor care trăiesc în pace cu ei înşişi, precum şi cu cei din jur. Un om nervos şi agitat ajunge foarte greu să-şi stăpânească mânia şi să practice blândeţea. Eu vă recomand să practicaţi blândeţea. Când sunteţi acuzaţi pe nedrept, gândiţi-vă că cea mai mare nedreptate s-a făcut Mântuitorului, bătut, dispreţuit, răstignit pentru noi, fără revoltă şi fără ameninţare. Să medităm aceste cuvinte: "Ca un miel la junghiere s-a dus şi ca o oaie în faţa celor ce o tund, aşa nu şi-a deschis gura Sa". (Is. 53, 7) Amin!