Greco-Catolic.ro

"Iar înainte de praznicul Paştilor, ştiind Isus că I-a venit ceasul să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până în sfârşit" (Ioan XIII,1). Adică în cel mai înalt grad. Totdeauna i-a iubit, dar acum, când era aproape clipa despărţirii de ei, de prietenii Săi, în preajma Patimei şi morţii Sale, El Îşi revarsă asupra lor toată iubirea Sa. Astăzi, în prima zi a Paştilor evreieşti, care ţineau şapte zile, Isus consumă ultimele paşti cu ucenicii Săi. "Cu dor am dorit să mânânc aceste paşti cu voi, mai înainte de patimile Mele" (Luca XXII,15), le spune Isus.

"Şi, venind ceasul - spune Sfântul Luca -, a şezut la masă, şi cei doisprezece apostoli cu El" (Luca XXII,14)." Şi, în timp ce mâncau, Isus luă pâinea, şi binecuvântând-o, a frânt-o şi le-a dat-o învăţăceilor zicând: "Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu" (Matei XXVI,26). Le-a oferit apoi şi paharul cu vin, binecuvântându-l şi zicându-le: "Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu al legii noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor" (Matei XXVI,28). Şi le-a poruncit apostolilor să facă şi ei ceea ce a făcut El: "Aceasta s-o faceţi întru pomenirea Mea" (Luca XXII,14-20).

Aşadar, acum, la Cina cea de taină, Isus îşi împlineşte promisiunea făcută în Capernaum, cu prilejul înmulţirii miraculoase a pâinilor, când a afirmat "Pâinea pe care o voi da este trupul Meu pe care îl voi da pentru viaţa lumii" (...) "Trupul Meu cu adevărat este mâncare şi sângele Meu cu adevărat este băutură" (Ioan VI,51-53), Acum, prin cea dintâi consacrare, Isus realizează trei lucruri:

1) Sub forma pâinii şi a vinului, El Îşi dă trupul şi sângele ca nutriment spiritual. Iată Taina Sfintei Euharistii;

2) El Se oferă, totodată, Părintelui ceresc, ca Jertfă nesângeroasă şi reală. Iată Jertfa Sfintei Liturghii.

3) În acelaşi timp, poruncind apostolilor: "Aceasta s-o faceţi întru pomenirea Mea" (Luca XXII,20), Isus întemeiează Taina Sfintei Preoţii, prin care El Îşi perpetuează Jertfa Sa, în chip nesângeros, reînnoind-o zilnic pe altarele noastre, şi îşi oferă trupul şi sângele ca hrană omenirii, până la a doua venire a Sa.

Iată cele trei daruri divine pe care ni le oferă Isus la Cina de taină.

Dar, oare, prin cuvintele rostite atunci, asupra pâinii şi vinului, Isus a intenţionat într-adevăr să le prefacă pe acestea în trupul şi sângele Său? Nu cumva cuvintele Sale de la Cină sunt doar o simplă metaforă?

Ca să răspundem la această întrebare, nu avem decât să ne întoarcem din nou la promisiunea făcută de Isus după înmulţirea miraculoasă a celor cinci pâini în pustiu, când Isus, mulţimii care Îl urma după ce se săturase, îi atrage atenţia asupra unei alte pâini: "Eu sunt pâinea care s-a pogorât din cer (...) Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit (...) Eu sunt pâinea cea vie (...) De va mânca cineva din pâinea pe care o voi da Eu, va trăi în veci şi pâinea, pe care o voi da Eu, trupul Meu este pe care îl voi da pentru viaţa lumii" (Ioan VI, pass.). Şi, fiindcă Evreii se întrebau înte ei: "Cum poate acesta să-şi dea nouă trupul să-l mâncăm?", Isus le răspunde răspicat, fără echivoc: "Amin, amin vă zic, de nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă întru voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi, Căci trupul Meu cu adevărat este mâncare şi sângele Meu cu adevărat este băutură" (Ioan VI,52-56).

Este deci cum nu se poate mai limpede că pâinea pe care Isus o promisese ca mâncare, atunci, este însuşi trupul Său, drept hrană spirituală ce chezăşuieşte învierea şi viaţa veşnică celor ce o vor lua; iar acum, la Cina de taină, prin cuvintele rostite asupra pâinii şi vinului, El Îşi împlineşte promisiunea făcută atunci, adică realizează această mâncare tainică, transformând realmente pâinea în trupul Său şi vinul în sângele Său. Prin urmare, cuvintele: "Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu (...)" şi "Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu (...)", trebuie luate în înţelesul lor propriu, nu în sens metaforic, cum susţin ereticii. Astfel că, acum la Cina de pe urmă, Isus, mai înainte de a Se jertfi în chip sângeros pe Cruce, Se jertfeşte în chip nesângeros, mistic, dar real, sub aparenţele de pâine şi vin, prin transsubstanţierea pâinii şi a vinului în trupul şi sângele Său, pe care El le oferă ca hrană spirituală spre curăţire şi întărire în lupta contra patimilor. Isus instituie astfel odată cu Jertfa Liturgică o nouă Taină, un nou Sacrament, adică mijloc de sfinţire, Taina Sfintei Euharistii sau Cuminecături. Iar prin porunca: "Aceasta s-o faceţi întru pomenirea Mea", El instituie - cum spuneam - şi Taina Sfintei Preoţii, învestind pe apostoli - şi prin ei pe toţi succesorii lor legitimi: episcopi şi preoţi - cu puterea de a face , şi ei, ceea ce a făcut El la Cina de taină, adică de a săvârşi Jertfa Sfintei Liturghii, până la sfârşitul lumii.

Că, apoi, cum se întâmplă transsubstanţierea, prefacerea pâinii şi a vinului în trupul şi sângele Mântuitorului, acesta este un mister impenetrabil, ca Însuşi Dumnezeu, întrecând puterea de pricepere a oricărei minţi create. Sfântul Ioan Damascenul afirmă că pâinea şi vinul se prefac în trupul şi sângele Domnului aşa precum pâinea şi vinul, prin mâncare şi digestie, devin una cu trupul şi sângele nostru, şi precum pământul udat de ploaie produce iarba cea verde, şi după cum, tot prin puterea Spiritului Sfânt, Cuvântul veşnic s-a făcut trup omenesc. "De ce te miri că în multe părţi se împarte Cristos şi totuşi se dă întreg tuturor - spune un episcop, încercând să ilustreze lucrurile minunate ce se întâmplă în Preasfânta Taină a Cuminecăturii - , miră-te - continuă el - şi de aceasta că un glas al meu este în gura mea şi în urechile noastre ale tuturor deopotrivă. Deci, dacă în lucruri este aşa, cu cât mai bine poate să fie în Cuvântul lui Dumnezeu decât în cuvântul omenesc. Şi de te miri cum trupul se frânge bucăţi când se împarte sfântul Agneţ - deci, cum este Cristos întreg în toate bucăţile -, miră-te şi de aceasta: cum, atunci când sfărâmi oglinda în mici bucăţi, chipul omului nu se sfărâmă în ea, ci se vede întreg în toate bucăţile ca şi în oglinda întreagă. Şi de te miri cum este mâncat totdeauna trupul lui Cristos şi nu se mai împuţinează, miră-te şi de aceea cum dintr-o lumină aprinzi mii de flăcări fără ca lumina cea dintâi să se împuţineze. Şi de întrebi cum intră Cristos în noi şi nu se murdăreşte, şi eu te întreb: soarele, când trece prin locuri împuţite şi murdare, se murdăreşte sau nu (...)? (Varlaam, Cazania, 1643, p.36-37, apud Felea Il., op. cit., p.116-117).

Desigur, toate acestea sunt doar nişte neputincioase şi palide analogii ce nu pot explica esenţa acestei taine care rămâne şi va rămâne pentru noi un mister de credinţă şi de dragoste. De aceea, în faţa Preasfintei Euharistii e mai bine să tăcem, să ne plecăm mintea şi să adorăm cu smerenie necuprinsa înţelepciune şi iubire a lui Dumnezeu care aci ne-a dat totul, pentru că ni S-a dat pe Sine Însuşi întreg, cu omenirea şi dumnezeirea Sa, în mod real şi adevărat. Şi, spre a ne confirma acest adevăr, El a făcut şi minuni. Astfel, un călugăr bătrân şi plin de râvnă, dar nepriceput în ale credinţei, zicea că pâinea şi vinul nu este trupul şi sângele Domnului, ci numai o imagine a acestora. Doi fraţi călugări au încercat să-l lămurească, dar, neizbutind, s-au rugat lui Dumnezeu timp de o săptămână, pentru ca El Însuşi să-i descopere bătrânului adevărul. Şi, deoarece acesta nu din răutate, ci din nepricepere, nu credea, Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea. Împlinindu-se săptămâna , în timp ce toţi trei ascultau Liturghia, li se arătă pâinea ca un prunc, iar când preotul întinse mâna s-o frângă, un înger al Domnului se coborî din cer, şi, cu un cuţit, jertfi pruncul, iar sângele lui îl turnă în potir. În clipa când preotul a frânt pâinea în bucăţi mici, şi îngerul tăie din prunc bucăţi mici. La cuminecare, singur bătrânului i s-a oferit carne cu sânge. Înmărmurit, bătrânul strigă: "Cred Doamne, că pâinea este trupul Tău, şi ce este în pahar este sângele Tău!" În acea clipă, carnea din mâna preotului se prefăcu din nou în pâinea cea de Taină, şi astfel s-a împărtăşit, mulţumind lui Dumnezeu că l-a învrednicit de un astfel de har. După Liturghie, ceilalţi doi fraţi călugări i-au zis: "Dumnezeu ştie că firii omeneşti îi repugnă să mănânce carne crudă şi să bea sânge crud şi de aceea El S-a ascuns sub aparenţa de pâine şi vin, pentru ca cei ce Îl primesc să nu se scârbească?" (Ibid., p.115).

Dar această mâncare spirituală care este însuşi Isus Cristos lucrează cu totul altfel decât hrana trupească , deoarece, pe când mâncarea obişnuită se transformă ea în noi, prin asimilare, Sfânta Cuminecătură - luată, bineînţeles, cu dispoziţiile sufleteşti cuvenite - nu Ea se transformă în noi, ci pe noi ne transformă în Ea, adică în Cristos. Deci noi ne asimilăm Lui, devenim una cu El. Căci El, prin contactul intim cu noi, arde eventualele păcate veniale, ne purifică, ne luminează şi ne fortifică, împrumutându-ne felul Său de a simţi, de a gândi şi de a ne comporta, până acolo încât Sfântul Pavel a putut spune: "De acum nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine". Şi, totodată, împărtăşindu-ne, noi ne unim cu toţii în Cristos Euharisticul care se împărtăşesc cu El, formând, astfel, un imens trup spiritual: Trupul Mistic al lui Cristos, adică Biserica Sa.

Fraţilor! La această unire cu El prin împărtăşire, ne invită Biserica astăzi, în sărbătoarea întemeierii Sfintei Cuminecături, a Sfintei Jertfe Liturgice. Să-L primim cu aceeaşi iubire cu care El S-a oferit în această zi, la Cină, apostolilor Săi, şi, prin ei, nouă tuturor. Să ne apropiem cu iubire de ospăţul Mielului divin, dar şi cu teama sfântă de a nu ne împărtăşi cumva cu nevrednicie; precum ne avertizează şi Sfântul apostol Pavel: "Ci să se ispitească omul pe sine şi aşa din pâine să mănânce şi din pahar să bea, căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, judecata sieşi îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului" (I Corinteni XI,28-29). Amin.