Sarbatorim astazi misterul, taina Întruparii Fiului lui Dumnezeu, a Cuvântului vesnic, în sânul Preacuratei Fecioare, mister prin care Cerul se coboara pe pamânt, "Dumnezeu se face om, pentru ca pe om sa-l faca Dumnezeu" (Sfântul Augustin). Este evenimentul hotarâtor care schimba cursul vietii omului si împarte istoria în doua: înainte de Cristos si dupa Cristos.
Cu aproape doua mii de ani în urma, în anul 747 de la întemeierea Romei (Dionisie cel Mic a stabilit, în mod gresit, începutul erei crestine cu sase ani mai târziu, anul 753 de la întemeierea Romei.), într-un neînsemnat orasel din Palestina, Nazaretul Galileei, un mesager al Cerului, îngerul Gavriil, a fost trimis la umila Fecioara Maria ca sa-i aduca ei si, prin ea, omenirii, vestea cea buna a întruparii lui Dumnezeu în sânul ei feciorelnic. De aceea sarbatoarea de azi se numeste Buna-Vestire, care are acelasi înteles cu Evanghelia, cuvânt provenit din limba greaca.
"Bucura-te, cea plina de har, Domnul este cu tine, binecuvântata esti tu între femei" - o saluta îngerul. Acest straniu si nemaiauzit salut din partea unui sol al Cerului o sperie pe tânara Fecioara. Îngerul o linisteste: "Nu te teme, Marie, caci ai aflat har înaintea lui Dumnezeu", ceea ce însemna: Dumnezeu te iubeste în chip deosebit. "Si - continua îngerul - vei lua în pântece si vei naste fiu, si vei chema numele lui Isus." Adica Mântuitor, Mesia. "Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu cunosc barbat" - întreaba Maria. "Spiritul Sfânt se va coborî asupra ta si puterea Celui Preaînalt te va umbri. Pentru aceasta si sfântul ce se va naste din tine se va chema Fiul lui Dumnezeu", îi raspunde Gavriil.
Linistita prin aceste destainuiri, prin care, pe de o parte, îsi vedea pusa la adapost virtutea fecioriei perpetue, iar, pe de alta parte, era încredintata ca, printr-un har unic al lui Dumnezeu, era aleasa ca sa fie Mama Mântuitorului ei si al lumii, Maria primeste cu adânca smerenie aceasta demnitate, zicând: "Iata roaba Domnului; fie mie dupa Cuvântul Tau!" În clipa când a rostit acest consimtamânt, prin "fie", Dumnezeu Cuvântul a luat trup omenesc în trupul ei, devenind ea, astfel, Mama lui Dumnezeu si Mama neamului omenesc. Cel nemarginit, Cel vesnic, Cel atotputernic devine marginit, vremelnic, slab, supus schimbarii, lipsurilor, suferintelor si mortii: întru totul asemenea noua, afara de pacat. El si-a ales, din veci, acest coltisor de rai, fiinta preacurata a Fecioarei Maria, care nu a fost niciodata atinsa nici macar de umbra vreunui pacat, deoarece Dumnezeu, în vederea unicei ei demnitati de Mama a Sa, a împodobit-o cu toate virtutile, în gradul cel mai înalt, si cu privilegiul unic de a fi scutita chiar si de pata pacatului stramosesc. Asa ne-o prevesteste protoevangheliul, adica prima buna-vestire pe care o face însusi Dumnezeu, când, dupa caderea în pacat a protoparintilor, îi spune Satanei: "Vrajmasie voi pune între tine si femeie, între samânta ta si samânta ei; ea îti va zdrobi capul, iar tu îi vei atinge calcâiul." (Facere III, 15). Aici este vorba de o femeie, de o noua Eva, de mama noului Adam, adica a lui Isus, deci de Maria, care, drept razbunare împotriva Sarpelui, a Satanei, va zdrobi capul acestuia, si de vrajmasia dintre aceasta femeie si diavol, de o parte, si dintre samânta ei - Isus - si diavol, de alta parte. Or, vrajmasia cu diavolul înseamna a nu avea nimic comun cu el, înseamna deci absenta totala a pacatului. Si fiindca vrajmasia dintre Isus si diavol a fost totala si vesnica, tot vesnica si totala trebuie sa fie si vrajmasia dintre Maria si diavol, ca sa ramâna în picioare paralelismul dintre aceste doua dusmanii. Or, daca Preacurata Fecioara ar fi fost atinsa de vreun pacat chiar si numai pentru o clipa din existenta ei, dusmania ei cu diavolul nu ar fi la fel ca aceea dintre Fiul ei si diavol: totala si pentru totdeauna. Iata de ce, Maria, în virtutea acestei profetii din Cartea Facerii, a fost scutita si de pacatul stramosesc.
Ca ea a fost scutita de acest pacat reiese si din salutul îngeresc: "Bucura-te, cea plina de har, Domnul este cu tine", deoarece unde este plinatate de har nu încape nici un pacat, deci nici pacatul stramosesc.
De altfel nu putem concepe ca Isus, însasi sfintenia, sa se fi putut întrupa într-o fiinta care sa fi fost atinsa vreodata de pata vreunui pacat. Iar acelora care obiecteaza ca în cazul când Preacurata Sa Mama ar fi fost prezervata de pacatul stramosesc ea nu s-ar fi bucurat de Jertfa Rascumpararii Fiului ei, le raspundem ca si ea a fost rascumparata si înca într-un mod perfect, caci, de pilda, a-l feri pe cineva de a fi atins de o boala grea este un act de mai mare iubire decât a-l vindeca dupa ce l-ai lasat sa se îmbolnaveasca.
Si, ca un corolar, ca o consecinta logica a acestui privilegiu al conceperii nepatate, rezulta un alt privilegiu al Preacuratei: scutirea de moartea trupeasca în sensul ei de descompunere biologica; deoarece, fiind moartea o urmare a pacatului originar, e cu totul logic ca Maria, care a fost scutita de acest pacat, sa fie scutita si de consecinta acestuia, care e moartea. De aceea, despre Maria spunem ca a adormit, fiind ridicata cu trupul la cer, a treia zi, în corul îngerilor.
E de la sine înteles ca, daca ea a fost prezervata de pata pacatului stramosesc, cu atât mai mult a fost scutita si de orice umbra de pacat usor, lesne-iertator, deoarece, ea nu a mostenit nici dezechilibrul naturii umane creat de acel pacat, dezechilibru ce consta în pornirile dezordonate spre pacate.
Dar maternitatea divina i-a atras Mariei si un alt privilegiu unic: fecioria înainte de nastere, în nastere si dupa nastere, întrunind astfel în fiinta ei paradoxul necuprins al mamei fecioare. Din punct de vedere natural pare a fi o imposibilitate. Dar iata ce ne spune profetul Isaia în cap.7,v.14: "(...) Iata, Fecioara va concepe si va naste fiu si îi va da numele Emanuel". Or, nimeni nu spune: fecioara concepe si naste, ci femeia concepe si naste. Si, daca profetul spune: "Fecioara va concepe si va naste", înseamna ca aceste cuvinte trebuie luate în sensul lor literal, strict. De altfel, din nou trebuie sa subliniem, si aici, ca mintea noastra nu poate admite ca Dumnezeu, care este sfintenia însasi, sa aduca prin întruparea Sa vreun prejudiciu votului de feciorie perpetua pe care îl facuse Maria si la care ea tinea atât de mult, dupa cum reiese din dialogul ei cu îngerul Gavriil, când întreaba: "Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu cunosc barbat?"
Ca sa ne putem da seama câtusi de putin de acest mister al fecioriei în nastere, sa ne gândim la doua analogii cu fenomene din natura: soarele trece prin sticla fara s-o vatame, si, tot la fel, chipul nostru strabate oglinda fara s-o despice. Astfel a trecut Isus prin Maria ramânând trupul ei nevatamat, deapururi feciorelnic.
Toate aceste privilegii unice amintite: zamislirea fara prihana stramoseasca, scutirea de moarte si înaltarea cu trupul la cer, scutirea de orice pacat personal si fecioria perpetua formeaza cununa de nestemate ce aureoleaza fruntea Fecioarei-Mame, pe care Dumnezeu astfel si-a pregatit-o pentru ca ea sa paseasca în lume ca s-o sfinteasca, s-o îndumnezeiasca si s-o mântuiasca. De aceea Biserica, în imnurile ei liturgice, nu înceteaza si nu va înceta sa-i preamareasca sfintenia fara seaman, numind-o pe Maria "mai venerata decât Heruvimii si neasemanat mai înslavita decât Serafimii", "mai sfânta decât îngerii (...) si mai curata decât soarele" (Sfântul Ioan Damaschinul), "mai presus decât toata sfintenia" (Canonul din 9 sept. cânt. I), "mai sfânta decât toate fapturile" (Ibid. cânt. a III-a), "singura preacurata si cu totul nepatata" (Canonul de mângâiere cel mic catre Nascatoarea de Dumnezeu, cânt. a III-a).
Astfel s-a împlinit profetia pe care însasi Preacurata a facut-o despre sine în acel maret Magnificat: "Sufletul meu slaveste pe Domnul (...) pentru ca a privit spre smerenia servitoarei Sale: caci iata de acum ma vor ferici toate neamurile."
Dar, cu toate darurile extraordinare cu care Dumnezeu a împodobit sufletul Preasfintei Fecioare pentru a fi vrednica de El, Fiul Sau nu s-ar fi întrupat în sânul ei, si deci nu ne-ar fi mântuit, daca umila Fecioara nu si-ar fi dat consimtamântul prin acel "fie mie dupa cuvântul tau". Si ea însasi nu ar fi ramas sfânta daca acel "fie" nu l-ar fi rostit nu doar verbal, ci si faptic, neîncetat, în toata viata ei, adica daca nu s-ar fi conformat vointei lui Dumnezeu, acceptând toate lipsurile si durerile ei de mama, pâna la actul final de pe Calvar. Daca Isus a iubit-o pe Maria, a iubit-o în primul rând pentru ca inima si vointa ei a fost ca a Sa, una cu vointa Tatalui ceresc. Va amintiti când o femeie din popor, exaltata de frumusetea cuvintelor ce ieseau din gura lui Isus, a exclamat: "Fericit este pântecele care Te-a purtat si sânul pe care l-ai supt" (Luca XI, 27). Si va amintiti ce îi raspunde Isus: "Cu adevarat fericiti sunt cei ce asculta cuvântul lui Dumnezeu si-l pazesc" (v. 28). Cuvânt extraordinar! Cum? Sa nu fie oare cea mai mare fericire aceea de a fi mama unui Dumnezeu? Sa fie oare mai fericiti aceia care Îi primesc si pazesc cuvântul? Raspunsul raspicat ni-l da alta scena din viata lui Isus. Dupa vindecarea îndracitului orb si mut, în timp ce Isus îi înfrunta pe farisei si carturari pentru necredinta lor, cineva Îl anunta ca mama si fratii lui (adica verisorii) Îl asteapta afara, dorind sa-i vorbeasca: "Iata mama ta si fratii tai stau afara cautând sa graiasca cu tine". La care Isus raspunde: "Care este mama Mea si fratii Mei?" Si, întinzând mâna spre ucenici, continua: "Iata mama Mea si fratii Mei! Caci oricine va face voia Tatalui Meu care este în ceruri, acela este fratele Meu si sora Mea si mama Mea" (Matei XII,46-50). E limpede deci ca daca Mama lui Isus este cea mai iubita fiinta a Sa e pentru ca ea a facut totdeauna voia Tatalui si Isus a iubit-o în primul rând pentru aceasta desavârsita unire a ei cu vointa divina.
Deci, dupa cum numai prin acceptarea vointei lui Dumnezeu Cuvântul vesnic a putut lua trup în Maria, tot astfel numai printr-o continua unire a noastra, în gânduri, vorbe si fapte, cu vointa divina, Isus Cristos Se va putea întrupa în mod spiritual în noi, ca prelungire a întruparii Sale fizice. Caci El a venit sa patrunda în firea noastra, s-o transforme, s-o divinizeze, altoindu-ne, pe noi mladitele salbatice, în trunchiul Sau nobil, divin. Or aceasta altoire si divinizare începe prin credinta si se desavârseste prin iubire, care face din vointa lui Isus vointa noastra. "De Ma iubeste cineva, va pazi Cuvântul Meu, si Tatal Meu îl va iubi si la El vom veni si locas la El vom face" (Ioan XIV,23).
Iubitii mei, daca, imitând-o îndeaproape pe Maria, conformarea noastra cu vointa lui Dumnezeu va fi totala; daca gândurile, simtamintele, faptele noastre vor fi dupa placul Sau, adica daca nu vom iubi creaturile pentru ele si în ele însele, ci în Dumnezeu si pentru Dumnezeu; daca nu numai în bucurii, ci si în încercari Îl vom vedea pe Dumnezeu prezent prin vointa Sa si-L vom îmbratisa lasându-ne condusi de El, atunci si în noi Se va întrupa Cristos, mistic, dar real ca si în Maria, atunci vom deveni si noi fratele si mama lui Isus.
În aceste sentimente sa traim astazi cu Maria taina Întruparii, smerindu-ne pentru necuprinsul dar al rascumpararii, si sa-L primim pe Isus cu generozitate în întreaga noastra fiinta, facând din vointa Lui vointa noastra, sensul vietii noastre, în bucurii ca si în dureri, rostind ca Maria, în viata si în clipa mortii: "Iata robul Tau, fie mie dupa Cuvântul Tau!" Amin.