Joi, 25 aprilie 2011  
S Marcu, evanghelist (+ sec I)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 POSTURI
Start :: Posturi si sarbatori :: Sarbatori

Sfânta Treime

Despre sărbătoarea Sfintei Treimi
Liturgica generală,
pr. prof. dr. Ene Braniște

Conform tradiției după care, în ziua următoare marilor praznice, sărbătorim persoanele care au slujit ca instrumente ale evenimentului prăznuit, sau care au avut un oarecare rol în săvârșirea lui, a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, adică în Lunea Rusaliilor, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi, precum indică Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii : «Întru această zi, prăznuim pe însuși Preasfântul și de viață făcătorul și întru tot puternicul Duh, Carele este unul din Treime Dumnezeu...» 51. În calendarele românești de perete această zi e trecută ca sărbătoarea Sfintei Treimi. Denumirea aceasta, de dată mai nouă, reprezintă probabil o influență catolică (la catolici Sfânta Treime e sărbătorită în prima Duminică după Rusalii). În sec. XII, nici în Apus nu era încă generalizată o asemenea sărbătoare, ci era privită în unele mănăstiri ca o inovație; ea a fost stabilită definitiv în Apus abia la 1334. În calendarele celorlalte Biserici Ortodoxe însă, Lunea de după Rusalii este numită încă Lunea Sfântului Duh, ca în Penticostar. În schimb, adorarea Sfintei Treimi pare a face mai degrabă obiectul expres al slujbei din Duminica Rusaliilor (vezi stihira lui Leon Despotul, de la Slavă..., la «Doamne, strigat-am» din slujba Vecerniei: «Veniți, popoare, să ne închinăm Dumnezeirii celei în trei ipostasuri...»). De aceea, în arta iconografică rusă, praznicul Cincizecimii e reprezentat de obicei prin cei trei îngeri din scena «Filoxeniei lui Avraam» (așa cum a zugrăvit-o Andrei Rubliov). În calendarele mai noi ale Bisericii ruse Sâmbăta Rusaliilor e numită «a Treimii» (Troițkaia), iar Duminica Rusaliilor e indicată ca «Ziua Sfintei Treimi» (Den Sviatâi Troițî).




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact