Joi, 28 martie 2011  
S Stefan Taumaturgul, c (+ 813). S Ilarion cel Nou...  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 POSTURI
Start :: Posturi si sarbatori :: Postul Mare 2004 :: Taina spovedaniei

CUI SĂ NE SPOVEDIM

După ce am arătat ce este Taina Pocăinței, că este o Taină a Legii celei noi, că este necesară pentru iertarea păcatelor, că nu ne este permis să ne fie rușine a ne spovedi păcatele, și că face păcat mare cel ce din rușine nu-și mărturisește vreun păcat, urmează să vedem cine are puterea de a dezlega păcatele aici pe pământ.

Știm că Domnul nostru Isus Cristos numai Apostolilor le-a zis, îndată după învierea Sa din morți: "Luați Spirit Sfânt, cărora le veți ierta păcatele, se vor ierta lor, și cărora le veți ține, vor fi ținute!" (Ioan 20, 22-23). Și tot Apostolilor le-a zis: "Adevăr zic vouă, oricâte veți lega pe pământ, vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ, vor fi dezlegate și în cer" (Matei 18, 18). Cum însă Apostolii n-au trăit o veșnicie, iar o putere ca aceasta n-a putut să rămână neexercitată, e foarte clar că puterea aceasta minunată a rămas asupra urmașilor Sfinților Apostoli. Acești urmași sunt episcopii. Dar episcopii nu pot fi pretutindeni de față, în toate orașele și satele supuse lor. De aceea toată puterea iertării păcatelor au dat-o și preoților, care sunt răspândiți în întreaga dieceză sau eparhie, și oricând sunt și trebuie să fie gata a asculta spovedania credincioșilor.

Această putere minunată a episcopilor se mai numește și puterea cheilor, pentru că ei deschid, cu puterea aceasta a lor, porțile zăvorâte ale raiului. De aceea zice Sfântul Prosper: "Preotul este păzitorul ușilor raiului".

Că aceasta a fost ultima învățătură a Bisericii, se vede din vechile Molitvelnice, în care pretutindeni se spune că preotul ascultă mărturisirea păcatelor. Se mai vede apoi din spusele tuturor Sfinților Părinți, dintre care Sfântul Ioan Gură de Aur glăsuiește mai frumos când zice: "Preoții au primit o putere pe care Dumnezeu n-a dat-o nici îngerilor, nici arhanghelilor, căci nu acestora li s-a zis: «Oricâte veți lega pe pământ, vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ, vor fi dezlegate și în cer». Așadar, oricâte fac preoții pe pământ, toate le întărește și Dumnezeu în cer, și judecata servitorilor săi o întărește însuși Domnul. Căci ce e dat acelora, dacă nu întreaga putere a celor cerești? Căci zice: «Cărora veți ierta păcatele, se vor ierta lor»".

Preotul, așadar, primește atunci când se hirotonește puterea aceasta mare de a ierta păcatele, iar episcopului îi mai dă și puterea de a ierta păcatele anumitor credincioși, și anume numai parohienilor săi proprii. Un preot din parohia vecină, în virtutea acestei puteri primită de la episcop, n-are dreptul să spovedească în parohie străină, numai dacă îl împuternicește la aceasta preotul din parohia străină. Puterea aceasta a preoților se aseamănă cu puterea judecătorilor, care nici ei n-au dreptul să judece oriunde, doar la judecătoria încredințată lor. Dar, de regulă, episcopii dau, la noi, această putere tuturor preoților, așa că la noi oricine se poate spovedi la oricare preot de legea noastră.

Sunt însă unele păcate mari pe care nu le pot ierta nici preoții și nici episcopii, ci numai Papa de la Roma. Acestea sunt trei păcate foarte mari, dintre care însă numai două îi privesc pe credincioși, și anume: 1. Dacă s-ar întâmpla cumva, ceea ce, de altfel, har Domnului, foarte rar se întâmplă, ca un preot, uitat de sine, să înceapă a ispiti pe cineva să păcătuiască cu el în scaunul mărturisirii, persoana aceea este datoare numaidecât să-l reclame pe acel preot nevrednic la protopop sau arhiereu. Iar dacă n-o face, cade într-un păcat de care nu-l poate dezlega decât Papa de la Roma. 2. Dar dacă s-ar întâmpla ca cineva să învinuiască pe nedrept pe un preot despre această groaznică fărădelege, iarăși face un păcat de care nu-l poate dezlega decât Sfântul Părinte de la Roma.

Pentru ce a adus Biserica această lege? Pentru că scaunul mărturisirii este atât de sfânt, încât nici umbră de păcat nu este iertat să se atingă de această Taină. Și apoi, precum nu se pot vindeca bolile mai grele de către orice medic, ci numai de medici specialiști, tot așa nu se pot vindeca nici bolile sufletului de oricare preot. În al doilea rând, pentru că trebuind să meargă păcătoșii aceștia la însuși Papa de la Roma pentru dezlegarea păcatelor lor cele groaznice, se tem, și în viitor nici prin gând nu le trece să mai facă acel păcat. Biserica însă și aici se dovedește a fi mama cea mai bună și mai iubitoare, pentru că, pe patul morții, orice preot are puterea de a dezlega pe credincioșii săi și de aceste două și cele mai groaznice păcate. Puterea aceasta o mai dă de regulă Papa de la Roma și misionarilor care țin misiuni sfinte, mai cu seamă în anii sfinți, cum a fost anul 1925.

Preotul, în scaunul mărturisirii, este locțiitorul lui Dumnezeu, chiar de aceea orice preot trebuie să fie cât se poate de blând și de iertător în scaunul mărturisirii, iar credincioșii sunt datori să asculte întru toate de povețele pe care le primesc de la el. De aceea zice Sfântul Filip Neri: "Cel ce vrea să fie desăvârșit, să asculte de părintele sufletesc, ca de Dumnezeu însuși".

Preotul este în scaunul mărturisirii învățător, medic și judecător în aceeași persoană. El este învățător pentru că dă învățăturile cele mai bune și mai potrivite tuturor celor care îl întreabă. Acolo, el este asemenea îngerului păzitor, care ne îndreaptă pașii, ca să nu ne rănim picioarele de stânci, ne ține de mâna noastră cea slabă și neputincioasă și ne îndeamnă la calea mântuirii. Ca medic, preotul îl întreabă pe păcătos despre toate împrejurările păcatului său, așa cum întreabă și medicul trupesc pe cel bolnav despre toate împrejurările bolii sale. Iar după ce cunoaște întreg păcatul, îi dă povețele cele mai bune, ca să se poată scăpa de el, întocmai ca și medicul, care-i prescrie tratamentul. Ca judecător, preotul judecă dacă este vrednic sau nu păcătosul de dezlegarea păcatelor sale. Dacă-l judecă de vrednic, îl dezleagă, iar dacă nu, îi spune că, pentru ca să fie vrednic de dezlegare, trebuie să îndeplinească canonul cutare și cutare.

Atât de mare fiind puterea și vrednicia preotului, vai de creștinul acela care nu-l cinstește și care îndrăznește să-l acuze de tot felul de nedreptăți! Vai de acel om care strică și spurcă numele cel bun al slujitorilor sfântului altar și încearcă prin toate mijloacele să-l facă de ocară înaintea credincioșilor! Chiar de aceea a și poruncit Sfântul Părinte de la Roma ca unii ca aceștia să nu fie dezlegați de păcatele lor, ca ei înșiși să se convingă de gravitatea acestui păcat.

înapoi la cuprins




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact