Joi, 28 martie 2011  
S Stefan Taumaturgul, c (+ 813). S Ilarion cel Nou...  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 POSTURI
Start :: Posturi si sarbatori :: Postul Mare 2004 :: Taina spovedaniei

FOLOASELE SPOVEDANIEI

Pe lângă împăcarea cu Dumnezeu, spovedania aduce mari și nenumărate foloase, nu numai individului, ci și societății.

Individul se cunoaște prin spovedanie pe sine însuși, ceea ce constituie începutul îndreptării.

Devine mai conștiincios, pentru că, trebuind să se spovedească mai des, îi este oarecum rușine să se prezinte cu aceleași păcate înaintea preotului. Și chiar gândul simplu la spovedania apropiată îl face să se rețină de la unele păcate.

Își câștigă o liniște sufletească nebănuită înainte. Un ofițer de cavalerie din Franța, care nu se spovedise de ani de zile, ajunse într-o zi într-un oraș, în care vestitul predicator francez, Pr. Brydaine ținea tocmai misiuni printre enoriași. Curios să audă vorbind un așa mare și vestit predicator, intră în biserică tocmai când predicatorul vorbea despre mărturisirea generală. Uimit de frumusețea predicii și convins de starea foarte păcătoasă a sufletului său, ofițerul așteptă până se coborî de pe amvon marele predicator și apoi îl rugă să-l spovedească. Ieșind de la spovedanie, el mărturisi în fața tuturor celor ce se aflau acolo că niciodată în viață nu a avut așa o plăcere și bucurie ca după această spovedanie. "Eu cred că nici regele Ludovic XV, în toată pompa și îndestularea sa, nu poate fi mai fericit decât mine." Și apoi se aruncă la picioarele Pr. Brydaine și-l imploră ca în rugăciunile sale să nu uite de el. Un alt domn, care făcu o mărturisire generală în fața Pr. Hofreuter, a spus că după spovedanie a simțit o ușurare, de parcă ar fi căzut de pe el o piatră de moară, iar când se urcă pe cal zise: "Înainte, căluțul meu, că acuma duci cu o sută de kilograme mai puțin în spate".

Prin spovedanie ne întărim caracterul și astfel devenim mai de omenie. Spovedindu-ne deci, ne biruim pe noi înșine, biruința de sine este însă cel mai de seamă început spre mai bine. Să nu uităm apoi că după spovedanie primim de la Spiritul Sfânt harul sfințitor care ne luminează mintea și ne întărește voința.

Prin spovedanie ne umilim, iar umilința este temeiul tuturor virtuților. Este adevărat că de obicei oamenilor mândri nu le place să se spovedească și că acei care trăiesc o viață necinstită nu se spovedesc decât cu mare greutate. Pe bună dreptate Sfântul Augustin spune: "Începutul faptelor bune este mărturisirea faptelor rele", iar filosoful păgân Seneca zicea: "A-ți recunoaște vina este un semn al începutului de însănătoșire".

Dar, nu numai fiecare om în parte, ci și societatea are mari foloase din spovedanie, și anume:

- Spovedania împacă dușmăniile, pentru că nimeni nu se poate duce să se spovedească, înainte de a se fi împăcat cu dușmanul său. Și dacă s-ar afla cineva care să se ducă la spovedanie fără să se fi împăcat cu dușmanii săi, el nu primește dezlegare, decât dacă promite că se va împăca numaidecât.

- Prin spovedanie se restituie multe bunuri furate. De aceea, cei mai mulți orășeni înstăriți își angajează cu prioritate servitori catolici față de cei de altă credință și se bucură că aceștia se duc la spovedanie.

- Preotul prin spovedanie împiedică fărădelegi. Nenumărați oameni își mărturisesc planurile ascunse doar la spovedanie. Unul recunoaște că vrea să se sinucidă. Altul că ar avea intenția să omoare un dușman al său, ori să-i incendieze casa. Preotul îl ascultă pe fiecare și îi dă sfaturi cum să se ferească de a face rău semenilor săi. De aceea Papa Pius al V-lea spunea: "Dați-mi preoți buni, și eu voi schimba fața pământului".

Cât de mare binefacere este pentru omenire spovedania se vede chiar din declarația multor necredincioși.

Medicul protestant Fissot din Lausanne a fost chemat la o bolnavă care era foarte deznădăjduită. Oricât a încercat n-a reușit s-o mângâie, nici s-o vindece. În consecință, cu toate că nu-i stătea în obicei, i-a recomandat să cheme un preot în care are mare încredere, doar-doar acela o va putea liniști. Când a venit preotul chemat de ea i s-a spovedit cu toată smerenia, și îndată după spovedanie s-a liniștit ca prin minune. Și nu numai atât, ci au început să se amelioreze durerile și chiar s-a sănătoșit.

Vestitul Luther, întemeietorul credinței protestante, nu se putu hotărî multă vreme să șteargă spovedania și zise: "Pentru toate bogățiile lumii nu aș șterge spovedania, pentru că știu ce tărie și mângâiere mi-a adus. De multe ori m-ar fi omorât diavolul dacă nu m-ar fi susținut spovedania. Mai bucuros aș suporta din nou tirania Papei, decât să mă învoiesc la ștergerea spovedaniei". Dar, îmboldit de spiritul cel rău, a șters-o totuși.

Însuși Voltaire, căpetenia necredincioșilor, recunoaște: "Spovedania este o instituție minunată, o stavilă împotriva păcatului. Ea face să se împace oamenii pe care i-a despărțit ura, iar pe cei ce i-au păgubit pe alții, să-i despăgubească".

Un mare învățat păgân, vorbind despre sălbaticii din Paraguay pe care i-au încreștinat iezuiții, spunea: "Iezuiții au introdus în Paraguay Constituția teocratică (stăpânul sau regele țării fiind însuși Dumnezeu), bazată pe o instituție religioasă, numită spovedanie. Aceasta este singura lege în Paraguay și tot ea (spovedania) asigură și curățenia moravurilor. În Paraguay spovedania, care este mai puternică decât armele, aduce pe vinovat în fața judecătorilor săi. Răufăcătorul, în loc să-și scuze fărădelegile, și le amplifică și, în loc să fugă de pedeapsă, se aruncă în genunchi și o cere el; cu cât pedeapsa este mai aspră și mai publică (pe față), cu atât mai mult liniștește sufletul răufăcătorilor. Astfel, pedeapsa care în alte părți îi sperie pe răufăcători, aici în Paraguay îi mângâie, liniștindu-le glasul conștiinței prin împăcare. Locuitorii din Paraguay nu au legi civile, fiindcă ei nu cunosc proprietatea; nu au nici legi penale, fiindcă aici fiecare om se acuză pe sine însuși și se pedepsește tot el; singurele lor legi sunt poruncile bisericești. Cea mai bună Constituție este deci cea teocratică, unde este introdusă spovedania".

Spovedania fiind deci de un așa mare folos, atât pentru individ cât și pentru societate sau stat, chiar dacă n-ar exista, ar trebui introdusă, iar statele ar trebui să se bucure dacă în sânul lor se află cât mai mulți buni creștini, care se spovedesc. Fericită țara cu cât mai mulți preoți buni, care în scaunul mărturisirii fac mai mult bine țării decât toți judecătorii, avocații și dascălii împreună. Când neamul nostru va avea cât mai mulți preoți buni, când spovedania se va face și la noi nu numai o dată, ci cel puțin de patru ori pe an (la Paști, Rusalii, Sfântă Maria Mare și la Crăciun), atunci neamul românesc se va ridica la o binemeritată apreciere și la o bunăstare neîntâlnită înainte, atât la cei de la cârma țării, cât și la poporul de jos, iar binecuvântarea lui Dumnezeu se va coborî asupra noastră ca o rază binefăcătoare, și noi vom deveni nu numai un popor cinstit și onest, ci și temut de toți vecinii și de toate neamurile. Cinstea și omenia, care așa de mult lipsește unor oameni de la noi din țară, numai prin preoți buni și prin spovedanie se poate înstăpâni iarăși între ei.

înapoi la cuprins




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact