Era seară liniştită

Era seară liniştită Cu cerul senin, Când fu cina pregătită Fiului divin. El era cu-ai Săi la masă, La locul gătit. Domnul cu voce duioasă Astfel le-a vorbit: "Fraţilor, sosit-a ceasul, Să ne despărţim. Voi să nu pierdeţi curajul Căci iar am să vin. Dar vă spun mai dinainte Pentru ca să ştiţi, Unul dintre voi M-a vinde Cu treizeci de-arginţi. Trebuie să se-nplinească Cele ce s-au scris; Voi fi judecat la moarte Şi pe cruce-ntins". Şi-atunci toţi se îndreptară Către-Învăţător, Şi pe rând Îl întrebară Care-i trădător? Când veni rândul lui Iuda, A-ntrebat şi el: "Nu cumva voi fi eu Doamne, Fiul cel mişel?" "Tu eşti Iuda!" - zise Domnul, "Du-te mai curând, Iată-acum sosit-a ceasul, Fă ce ai de gând". Şi-atunci Iuda-n grabă merse, Către-acel sobor, Unde aşteptau cu sete Al Domnului omor. Acolo-şi vându Stăpânul, Iuda cel mişel, Şi printr-un sărut făţarnic Îl predă pe El. Şi L-au dus la judecată, Şi L-au osândit, Ca pe cruce cu ocară Să fie răstignit.