Sâmbata, 20 aprilie 2011  
S Teodor Trichina, c (+ sec V)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 POSTURI
Start :: Posturi si sarbatori :: Postul Mare 2004 :: Calea Crucii

STAREA VII

Mărire îndelung răbdării Tale, Doamne, (+) mărire Ție!

Isus cade a doua oară sub Cruce

Simeon duce Crucea până la un loc, iar de acolo înainte, iarăși este pusă pe umerii lui Isus. El o îmbrățișează și pășește cu ea încet în sus, însă e mult slăbit și cade a doua oară sub greutatea ei. Dușmanii lui râd, Îl batjocoresc, Îl îmbrâncesc, Îl ridică, Îi pun din nou Crucea pe umeri și-L împing să plece înainte.

O, Isuse, Ți-a fost grea peste măsură crucea, dar mai greu a apăsat pe inima Ta iubitoare nerecunoștința, răutatea și păcatele oamenilor. Și păcatele mele au fost cauza suferințelor Tale. Ajută-mă să nu mai cad din nou în ele, ci să fiu statornic în viața creștinească, până la sfârșit.

Tatăl nostru... Născătoare... Mărire... Și acum...

(Trecem la Starea VIII cântând):

Cine oare nu va plânge,

Văzându-Te-n răni și sânge,
Și către moarte mergând,
Fără glas, ca un miel blând.
O, Isuse, dă-mi putere,
Să plîng chinurile-Ți grele,
Și să plâng al meu păcat,
Pân' a nu fi judecat.

Stări: 0 I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII XIII XIV




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact