Vineri, 26 aprilie 2011  
S Vasile, ep, m (+ 322)  
 MENIU
   scriptura
   predici
   rugaciuni
   cantece
   calendar
   sfinti
   imagini
   stiri
   biblioteca
   posturi
   varia
 POSTURI
Start :: Posturi si sarbatori :: Postul Mare 2004 :: Calea Crucii

STAREA II

Mărire îndelung răbdării Tale, Doamne, (+) mărire Ție!

Isus primește Crucea pe umeri

Lui Isus îi pun Crucea pe umeri, să o ducă la locul de răstignire. După ce o noapte întreagă a fost batjocorit, pălmuit și biciuit, acum, slăbit, acoperit de răni, primește și Crucea pe umerii Săi, ca să ridice sarcina păcatelor de pe sufletele noastre.

Isuse, Tu, suferind ocară, batjocură, bătăi și purtându-Ți crucea, mă înveți să port și eu cu răbdare creștinească sarcina și Crucea vieții mele. Eu Îți voi urma, pentru ca, precum ai suferit Tu pentru mine, așa să sufăr și eu din iubire către Tine.

Tatăl nostru... Născătoare... Mărire... Și acum...

(Trecem la Starea III cântând):

Crucea umerii ți-i frânge,

Ranele-s pline de sânge.
Dar mai crâncenă durere
Îți fac păcatele mele.
Isuse, Îți cer iertare,
Dă-mi căință și-ndreptare
Ca să plâng al meu păcat,
Și să nu mor ne'ndreptat.

Stări: 0 I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII XIII XIV




© 1999-2011 www.greco-catolic.ro / www.greek-catholic.ro / all rights reserved / contact