Străină a fost viața mea,
Și plânsul m-a-nsoțit în ea.
A fost o viață de amar, de amar
Și de dureri fără hotar.
Târziu de tot L-am întâlnit,
Un om pe care L-am iubit.
Era pe lume singurel, singurel
Și sprijin am aflat în El.
În seara când L-am întâlnit,
Zăcea pe cruce pironit.
De greutăți și de amar, de amar
Și de dureri fără hotar.
O clipă-am stat și am privit
La Cel pe cruce răstignit.
Și-abia atunci văzui și eu, văzui și eu,
Câte-a răbdat Stăpânul meu.
Eu sufăr c-am păcătuit,
Dar El de ce a suferit?
Eu port a mele fărdelegi, fărdelegi,
El le-a purtat a lumii-ntregi.
Eu strig că sunt nedreptățit,
El s-a rugat și răstignit.
Eu pe dușmani i-am dușmănit, i-am dușmănit,
El totdeauna i-a iubit.
Și tot mereu privind la cui,
Am plâns la umbra crucii Lui.
Am plâns mereu purtat și dus, purtat și dus,
La umbra crucii lui Isus.
De-atunci în sufletu-mi pustiu,
Eu L-am iubit fără să știu,
Căci am văzut în gândul meu, în gândul meu,
Ce-a făcut El, și ce fac eu.
|