Colo-n sus pe vremea ceea,
În frumoasa Galileia,
O Fecioară viețuia
Ce Maria se numea.
Nazaret era orașul
Unde își avea lăcașul;
Într-o zi Maria sta
Singură și se ruga.
Când de-odată ce văzu?
Casa toată se umplu,
De-o lumină lucitoare
Ca lumina de la soare.
Îngerul Gavril intrase
La Sfânta Fecioară-n casă,
Lângă ea din zbor opri
"Bucură-te" îi grăi.
Tu de daruri încărcată
Cea mai binecuvântată
Din femei pe-acest pământ,
E cu Tine Domnul Sfânt.
Ea văzând, s-a-nspăimântat
Și-ntru sine s-a-ntrebat:
Doamne, ce-nsemnează oare
Aste vorbe de-nchinare?
Îngerul i-a zis: "Marie!
N-avea teamă, pace ție!"
De la Cel din cer aflași,
Naște-vei un copilaș.
Fiu al Domnului va fi
Și Isus se va numi,
Sfânta Lui Împărăție
Nesfârșită o să fie.
|
