Start :: Stiri
Trei Episcopi arestati de politie în India
09.03.2010, Chennai (Catholica)
Trei Episcopi si numerosi preoti, calugarite si laici au fost arestati, împreuna cu alte sute de persoane, în ziua de vineri, 5 martie 2010, în apropiere de Chennai, India, pentru ca au participat la o manifestatie în apararea drepturilor crestinilor paria. Episcopii arestati de politie sunt Arhiepiscopul de Madras-Mylapore, Mons. Malayappan Chinnappa, S.D.B.; Arhiepiscopul de Madurai, Mons. Peter Fernando; si Episcopul de Chinglepet, Mons. Anthonisamy Neethinathan, potrivit agentiei Ucanews.
Politia indiana i-a retinut timp de patru ore în urma unei întâlniri la care au participat mii de persoane, cu care a culminat un mars de 500 km în favoarea populatiei paria, eveniment ce a durat aproape o luna si a început la Kanyakumari, în sudul tarii. Manifestatia a avut ca obiectiv sensibilizarea populatiei si a autoritatilor indiene asupra situatiei de marginalizare suferita de membrii castelor sociale mai joase (în limba locala "dalit"), pe baza sistemului traditional de împartire a societatii indiene.
Liderii crestini cer guvernului federal si guvernelor statale sa puna în practica Raportul Ranganath Misra, pentru a garanta crestinilor si musulmanilor paria un ajutor pentru grupurile sociale dezavantajate. Presedintele Consiliului Episcopilor din Tamil Nadu, Arhiepiscopul Chinnappa, a declarat presei ca crestinii si musulmanii "dalit" sufera din cauza întârzierii aplicarii Raportului. Acest document al Comisiei Mixte stabileste ca neincluderea crestinilor si a musulmanilor pe lista beneficiarilor de ajutoare reprezinta o discriminare din motive religioase care este împotriva Constitutiei Indiei.
"Dalit" traiesc în suburbii si pot aspira doar la munci obositoare si umile, dar începând din 1950, guvernul indian a demarat programe de promovare si includere sociala ce prevad cai preferentiale în instruire si în implicarea publica pentru membrii acestei categorii. Astfel de programe, initial destinate pentru indienii "dalit" si apoi deschise pentru cei de religie siita si budista, continua totusi sa îi excluda pe crestini si pe musulmani, care reprezinta cea mai mare parte din populatia paria.