30 aprilie
Sfântul Iacob (sec. I)

Iacob cel Mare, fiul lui Zebedeu si al Salomeei, fratele mai mare al Evanghelistului Ioan, apare alaturi de Isus chiar de la începutul activitatii publice a lui Mesia. Cei doi frati se aflau pe malul lacului Genizaret când Isus "i-a chemat". Raspunsul a fost imediat si total: "Iar ei, lasând barca si pe tatal lor, l-au urmat" pe Isus. Si în acest amanunt se vede caracterul lor energic si înfocat, motiv pentru care Isus i-a numit "fiii tunetului", laudându-i si dojenindu-i totodata. Comportarea lor de mai târziu avea sa confirme aceasta apreciere, cel putin cu doua prilejuri: prima data cu ocazia purtarii neprietenoase a samaritenilor, care au refuzat sa-l primeasca pe Isus si pe ucenicii sai: "Doamne, au spus într-un glas Iacob si Ioan, nu e cazul sa cerem de la Dumnezeu focul din cer care sa-i distruga?". "Fiul Omului nu a venit sa ucida suflete, dar sa le mântuiasca", a raspuns cu blândete Isus. Mai târziu, în timpul celei din urma calatorii spre Ierusalim, amândoi fratii, prin mama lor, si-au exprimat dorinta aroganta de a sedea unul la dreapta si altul la stânga lui Isus, când avea sa întemeieze Împaratia Mesianica. În amândoua împrejurarile au dat dovada ca nu întelesesera spiritul de iubire si umilinta al Învatatorului, dar s-au aratat generosi când s-a pus problema de a se avânta în lupta. La întrebarea lui Isus: "Puteti voi sa beti paharul meu?", Iacob este primul care raspunde: "Putem!". Isus a tinut seama de cuvântul sau si Iacob a împlinit întocmai ceea ce a promis. Dupa coborârea Duhului Sfânt, care a coborât din cer nu focul nimicitor al pedepsei, dar flacara vie a iubirii, si Iacob, ca si ceilalti apostoli, a fost victima prigoanei care s-a napustit împotriva lor. Fiind aruncat în închisori si biciuit "era nespus de bucuros ca a fost aflat vrednic de a suferi ocara pentru numele lui Isus" (dupa cum citim în Faptele Apostolilor). A urmat a doua prigoana, a carei victima ilustra a fost Sfântul Stefan si apoi o a treia, mai crunta decât celelalte, dezlantuita de Irod Agripa "pentru a fi pe placul iudeilor".

Acest Irod, dovedind ca era un urmas vrednic de unchiul sau, cel care a pus sa fie omorât Ioan Botezatorul, precum si de bunicul sau numit Irod cel Mare, omul care încercase sa ucida pe Isus îndata dupa nastere, de sarbatoarea Pastelui din anul 42 "a început sa prigoneasca pe unii membri ai Bisericii; a facut sa fie ucis cu sabia Iacob, fratele lui Ioan si vazând ca aceasta e pe placul iudeilor, a dat ordin sa fie arestat si Petru".

Datele cuprinse în Noul Testament sunt sigure, indiscutabile. La acestea se adauga o traditie care sustine ca Sfântul Iacob ar fi ajuns pâna în Spania; faptul este foarte putin probabil, dar transmiterea traditiei amintite explica marea raspândire a cultului Sfântului Iacob în Spania si tinuturile de cultura spaniola. Numeroase localitati care-i poarta numele: Santiago (Sfântul Iacob), biserici si monumente dedicate Sfântului Iacob si mai cu seama vestitul loc de pelerinaj din nord-vestul Spaniei, Compostella. O legenda din veacul al VII-lea spune ca dupa executarea Sfântului Iacob, ucenicii sai i-au luat trupul si urcând pe o corabie aflata întâmplator la malul marii au fost adusi în mod miraculos pâna pe tarmul Galiciei (Spania). Aici au coborât pe uscat si l-au înmormântat în mijlocul unui câmp. Mult mai târziu, prin secolul IX, Dumnezeu arata unui pastor, printr-o stea minunata, locul unde odihneau ramasitele pamântesti ale "Fiului Tunetului"; se fac sapaturi si într-adevar se descopera osemintele Sfântului Apostol, la atingerea carora se savârsesc nenumarate minuni. Locul respectiv a fost numit "Campus stellae" - "Compostella" - "Câmpul Stelei" - si pe el s-a ridicat o biserica mareata, care a devenit unul dintre cele mai renumite locui de pelerinaj ale Europei.

adaptare dupa "Vietile Sfintilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti